...si dupa un sfert de ora a-m ajuns. Inca nu coborasem din masina si pret de o clipa am privit prin parbrizul ei- nu, mazarea nu se ridicase inca, dimpotriva totul parea la fel si apoi am gandit- ce a-s fi sperat in fapt, a fost frig, este inca martie...

Mai apoi am trecut prin gradina, am luat o coada de cazma pe post de sprijinitor de subrat si timp de cateva minute am tot privit gradina---deasupra era un cer senin, un vant rece abia batea, o drujba se auzea in departare, puii de caini ai vecinilor ma latrau de dupa gard, gaini cantand a bucurie de ou nou venit, tropait de cai carausi de carute -toate acestea si toate insotite de un miros de pamant reavan, incarcat parca de dorinta de a se pornii, mi-au oprit timpul...

si am asteptat

apoi am descoperit primele fire de mazare, parca neincrezatoare in aerul luminii, neincredere pe care ma simt dator sa o inteleg...si totusi...

cat de iubitoare de viata pot fi semintele de mazare, chiar pierdute in pamantul gradinei in trecutul an, incat putere au avut de a fi si trece peste o iarna!? Sincer, din partea mea au toate aplauzele si-n toamna, de sanatate ne va da Dumnezeu, in pamantul gradinei o voi pune alaturi de ceapa, usturoi, salata si drept ingrasamant, o gramada de mare respect.

Mai apoi am trecut la munca bruta, prietenie intre cazma si bocancii mei si de insamantat m-am apucat

Arpagic, patrunjel si morcovi, incatusati pe unele margini de seminte de salata

...si timpul nu stiu cum a trecut....