Liana din Hunedoara

In drumul ce-l parcurg spre locul de munca, trec iarna cu masina , si-n celelalte trei anotimpuri, cu bicicleta- unde, pe strada Avram Iancu,  la numarul 443,,,

 de fiecare data imi intorc privirea spre cea mai minunata liana.

ori poate ca este altceva iar eu nu stiu- stiu doar ca exista acolo dintodeauna

..ca acum se intinde peste un stalp, doi copaci inca in stare si unul uscat

si tare ma mai minunez de doua fapte- prima, ca in toti anii trecuti, cineva a avut grija de ea...si doi- ca intreaga planeta trece pe langa ea, fara a o stii

Focul de la inceput, este de acum doi ani, de pe mal de apa- bicicleta este de acum, acum- cu tot cu numar de urgenta, de scurgeri de gaz- in zambet, ca asa ma sunt eu--Liana  buna!

Castelul din Hunedoara

In drumul spre gradina, trecem pe langa castel

unde gasim oameni si masini

ce vor sa vaza cum arata candva, cavalerul din varf, fantana sapata in piatra  de catre niste prinzonieri, cu ale ei cuvinte - apa aveti, dar suflet, nu .....si inca cate, altele pentru noi,...............................................aduceri aminte- prin trecutul regim, fara de inteles,- castelul era departe de restul lumii, dar nu de a noastra- noi , astia din orasul asta, treceam de cele mai multe ori prin poarta de lemn, fara de plata si nebagati in seama de cei de acolo- ne bucuram de castel, ne ciudam pentru incaperile inchise si pentru scarile de lemn putrezite, ne saream in sus de bucurie pentru inaltimea zidurilor, pentru inaltul pod, pentru intregul oras......,si acum, dupa intregul timp trecut,..acum, ne-a ramas un gand -  Doamne, cat de repede, ne-ai mai luat anii

Zi buna!

cetatea Devei. Exista chiar si un mijloc modern de transport- o chestie ce urca si coboara pe sine gradina incarcata de noroi si-n locul in care soarele nu ajunge, cu inca urme de zapada rozmarinul trece cu bine prin iarna, -adevarat este ca l-am si imbracat in frunze de mar la fel este si salata- cineva spunea ca salata trecuta prin iarna, prinde un gust amarui crini castel orasul Hunedoara, privit de la inaltimea unui cartier asta e- o zi buna!

Mocanita de la Hunedoara

In drumul spre gradina, trec pe langa castelul Huniazilor si mai apoi pe sub un pod al unei trecute mocanite. Drumul mocanitei a fost construit pe timpul austro-ungariei, lega Hunedoara de tinutul padurenilor si vreme de 100 ani a fost bine. Mai apoi a venit revolutia si odata cu ea si libertatea de a ne distruge- mocanita si drumul ei nu au avut nici o sansa. Multumire ramane totusi, pentru podul ramas, cat despre calea ferata- ea existain gardurile gradinilor sprijin pentru pomisau in podurile aflate peste apa Zlastiului. Acum se vrea inapoi povestea drumului insa e nevoie de multa vointa si nu stiu daca politicienii nostri locali au vlaga in ei Pe vremea ei, nu aveam gradina, acum o am si bine mi-ar fi atunci cand voi ridica privirea din pamantul gradinei si sprijinit in cazma, voi intinerii la trecerea mocanitei.

Ce am mai facut

Ce am mai facut....?... intr-una din zile am facut focul,... ...reclama la saltele... ...si am recoltat... si am sadit si am mancat si am privit m-am bucurat am zis am adunat si am trait Aici

Balci in satul meu

Este balci in satul meu- lume multa, muzica, linghispire, terase cu banci ingramadite, vata pe bat, primarul trecand printre oameni, bere la halba, fite, copii, si iarasi muzica. Dimineata, spre munca, am trecut cu bicicleta, printre terase si resturi de cele- vanzatori dormind printe mese, noi treziti cu cafele si tutun, ochi incarcati, o noua zi in soare, un inca mic chin langa gratarele incinse de carbuni si inca multe... Peste tot acest balci obisnuit, doua intrebari nu mi-au gasit raspuns- cum de toata lumea vinde Mici de la Bulbucan ?(un mic si bun macelar din zona,)...si a doua intrebare- de unde apa menajera in aceste zile fierbinti? Da....,eu zic sa nu fiu rau..................,balci sa fie!..................si pisici!.......

Gara din Hunedoara

din intamplare, pozarul era la mine... iar eu eram in autogara orasului, asteptand un fiu ce venea cu un autocar, dinspre Cluj. si prea repede am ajuns, privind in jur, din masina, ochii mi-au stat peste gara orasului... amintirile m-au coborat si pasii m-au dus in ea... In urma cu 50, 60 de ani, in Hunedoara s-a pornit constructia combinatului- se platea bine, se construiau locuinte, se traia mai altfel decat prin satele tarii, se muncea in nervi si oamenii veneau buluc de prin toata tara- si pentru a-i primii in fel cat mai calduros, partidul a construit o gara cu un turnulet in care au infipt un ceas si o stea mai apoi, dupa ce o mare parte din combinat s-a nascut, a adus mari pictori de prin tara, pentru a picta pe doi pereti, cat de bine le este oamenilor muncii \ printre aceste picturi stiu sigur ca au trecut milioane de oameni ce se intorceau periodic la radacinile lor-------a mamei mele, spre un sat de langa Dej, a tatalui, inspre un sat de langa Alexandria-------astfel, mai tarziu, in timp, sau intalnit padurile mamei cu gradinile de legume din partea tatalui. Ani au trecut, rezolutia a venit- din cei 20 de mii de muncitori si inca alte zeci ce aveau tangenta..., au ramas sase sute..........., s-a ales....democratia si....aceasta gara cu un singur calator, asteptator....,si o linie de cale ferata peste care sta un mare semafor colorat in rosu...

Hunedoara, combinat siderurgic- de ce am ramas?

Hunedoara, o scriu cu regret- este un oras urat...,drept este ca menirea lui a fost de a da forta de munca Combinatului, o menire ce nu cerea cultura si multimi de statui, dar parca un strop totusi...se putea mai mult. Am fost muncitor in Combinat din 86, cand avea 18000 de angajati pana in 2009 cand numarul lor a ajuns in jur de 800...si bine este ca totusi a ramas o otelarie electrica si un laminor in care sau investit ceva bani de catre domnul MITAL (avea si de unde- la cat otel a topit din maretul combinat) Aceste este ultimul turn de racire ce mai sta in piloni, prin simplu fapt ca are o cladire importanta prea apropiata de el si nimeni nu vrea sa se riste a-l da jos pentru fierul ce sade in el-----se poate vedea la doar 200 de metri de castelul Corvinilor. otelaria electrica, dincolo de ea, muntele de zgura....si in toate acestea, spatiu imens de tara trista fiindca nu ai cum sa spui ceva mai adevarat despre tara ce are oameni harnici in ea, ce au muncit sa aiba un viitor si mai apoi tot ei au venit si au spus ca nu se poate o intindere nefireasca s-a nascut pe malul stang al Cernei si o alta si-a fugarit oamenii prin tari straine eu am ramas aici sa fac aceste poze