Fericire

Buna ziua.Zilele trecute, o durere mica si de neinteles, m-a oprit in piept. Astazi, de dimineata, am fost la doctor si nu la orice doctor, ci la unul ce se ocupa de inimi- asa ca astazi sa ocupat de a mea. M-a tot intrebat, m-a trecut prin prin tot felul de aparate, m-a lasat balta la un moment dat si a plecat la o tigare. A revenit si m-a luat iarasi la teste ....si toate acestea sau terminat in cele din urma.- Dumneavoastra, domnule...., aveti o problema......eu...., va dau un tratament...., Dar....,este nevoie si de ajutorul dumneavoastra. Cum sa va spun...,dumneavoastra aveti ceea ce se numeste prin popor, inima rea...,va suparati prea usor, organismul simte si-n cele din urma va este rau si nu este bine asa ca va dau un sfat- alungati stresul. Acum sunt acasa, stau si ma gandesc la vorbele doctorului si incerc sa vad....si ma vad- cu timpul trait altfel decat in fata unui televizor ce baraie mereu, aceleasi fapte- cu zambet la locul de munca, cu zambet fata de cei ce dau in stanga si-n dreapta si-n mine fiindca tot sunt in drum- cu intelegere pentru ai mei fiinca de rabdare au nevoie cu mine- de privit, fiindca e fireasca aceasta iarna si doar un strop mai este pana cand voi intra in gradina si-n primul rand, in primul rand, sa-mi fie de bine fiindca inca nu am ajuns la un doctor de inimi care sa-mi spuna- Ba fraiere, fi fericit!

Masini cu volan pe dreapta

Nu imi plac masinile ce au volan pe dreapta si nu stiu de ce, nici soferii lor- poate fiindca imi pare ca ei, prin fandositele masini, ieftine da bune, incearca sa intre pe usa din dos, in elita celor ce au puterea de a ne arata valoarea si bogatia vietii pe care o traiesc. Nu mi-a pasat ce si cum cu treaba lor, nu imi pasa nici acum, doar as spune ca in una din trecutele zile, o decapotabila galbena, cu volan pe dreapta, cu patru tineri si o muzica de manea dusa la maxim, facea rondul orasului- orasul fiind mic, masina trecea pe langa mine (asteptam in masina) cu o aproximatie de sapte opt minute. Priveam, ii vedeam plini de ei si prin maneaua ce o ascultau, imi dadeam seama ca se simt bine, ca in parerea mea de mila, de dezaprobare pentru zgomotul facut, trupurile lor se incarcau in mod evident cu fericire- poate as putea spune- cu endorfine......si precum stiu, in urma acestora ramane un trup si o minte sanatoasa, asa ca, acum, la final de scris, zic bine ca imi plac endorf...,pe care le simt trecand impreuna cu mine, poarta gradinei- fiecare cu volanul lui.Drum bun! Endorfine, la intrarea Dunarii in tara.

Jurnal -simpla fericire

Uitandu-ma prin pozele din calculator am ramas pret de cateva clipe cu ochii pe aceste poze si mi-am reamintit povestea unchiului meu din satul dintre dealuri caruia si putini oameni din sat i sau parut multi si pret de cateva zile pe saptamana paraseste familia pentru a sta alaturi de alte vietati.
Pozele sunt facute pe o culme de deal, undeva departe de sat, un loc ales datorita pamantului si a doua hectare de padure ce apartin familiei.Acolo si-au facut o mica casuta si un grajd in care se afla trei vaci un cal si vreo douazeci de oi.
Nu exista curent, apa se afla la un izvor din apropiere, lemne pentru foc sunt luate din padurea proprie, pe post de alarma sunt trei caini si in rest, imensa frumusete a tarii.
L-am intrebat daca nu se simte singur fara nici un vecin prin apropiere- ma privit zambind-Dar de ce sa ma simt singur, am animalele pe langa mine, am ce face tot timpul numai ca uite , nenorocita asta de boala nu ma lasa sa stau aici cat as vrea eu.
Va spun, imaginile nu pot vorbi despre frumusetea locului, aerul si imensitatea padurilor nu se pot vedea.Acolo printre dealuri inzapezite am vazut un om aproape fericit, un om ce nu isi doreste nimic altceva decat un pic de sanatate, un om ce in singuratatea acelor dealuri are aproape
totul.