La doi kilometri de castelul Hunedoarei, de oras si in apropiere de asezari omenesti, exista din vremuri de demult, cand tovarasi isi plimbau pasii printre frumusetile acestei tari si printre chefuri si lozinci, hotarau ca acel munte, acea padure sau acel rau sa dispara pentru a pune in acel loc o fabrica, o cariera sau un baraj de apa- o cariera de talc si dolomita. Vremurile sau schimbat, nevoie de talc si dolomita nu a mai fost iar acum un anume fost tovaras de atunci, mare patron acum, sa hotarat sa se foloseasca de cosurile carierei prin care nu a mai iesit fum si praf si mizerie de mult timp, pentru a le folosii pentru un crematoriu. Se trage teava de gaz pentru crematoriu iar eu trecand pe langa ea, ma sperii de dimensiunea ei si de cata dorinta si speranta de a face bani a patronului.
Ca un sarpe arata aceasta teava, un sarpe care din pacate musca si omoara fara nici un bun simt pentru acest pamant, aceasta padure si acest om roman.
Am stat si am privit aceste cosuri venite din trecut, moarte fiindca nu-si mai aveau rostul si tristete ma cuprins la gandul reinvierii lor in cosuri de crematorii...si parca nici bucuria gradinei nu ma mai ajuta sa raman pe acest pamant romanesc, parca m-as lua si m-as duce undeva departe...
P.S.-am pus kilometrajul masini astazi, sunt 1600 de metri si un colt de deal intre cosuri si castel, cat despre cei ce traiesc mult mai aproape de ele , simt doar nedreptate si neputinta.
P.S.- Dupa ceva zile, am avut o curiozitate- 1600 de metri si un colt de deal despart castelul de viitorul crematoriu, de seringi si minuni chirurgicale, de gunoi pe care alti nu pot sa si-l ascunda sub pres, de cine stie cate si mai cate mizerii se afla si nu au cum sa dispara.
Reclama- daca aveti ceva de ars, veniti in Hunedoara, daca se poate, sa vina toata tara!-
Va asteptam cu flori acuma inca vii, un pic mai moarte dupa ce o sa vi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu