Dovlecei la pamant!

Ieri am fost prin gradina- prin plinul de verde al legumelor si al buruienilor mi-am plimbat pasii. Peste o tufa de dovlecei ce printr-un brat al ei a inceput sa se intinda inspre nesfarsit si pe care am gasit o multime de dovlecei abia nascuti, rupti si aruncati pe pamant, am dat - am privit un pic uimit si parca ca o razbunare sau poate ca o solutie, am rupt varful intinderii plantei. Apoi am stat, am privit si m-am intrebat de unde atata graba si de unde stiinta faptului ca am facut bine? Habar nu am, stiu ca astfel am simtit fiindca m-am pus in locul plantei si am simtit dorinta ei de a fi cat mai departe de radacina pentru a imprastia semintele ei si inconstienta ei de a se mai gandii la ce ramane in urma departarii ei de radacina a facut posibila moartea puilor de dovlecei. Daca am facut bine sau nu, voi afla in zilele urmatoare, pana atunci voi continua a imi plimba pasii prin gradina si ciudat este simtul meu de doctor in ale gradiraritului, cand de fapt sunt oarecum varza prin buruienile ce le am si pe care nu le-am pus in pamant sa fie. Dar asta este, toate fac parte din viata.
Mult prea cu graba prin gradina si mult prea obosit, nu am avut timp pentru poze, dar acasa ajuns am facut una- de familie...

...si multumit, in cele din urma am adormit.