E un fel de sef, un alt sef...vorbim si vorbele nu i le aud..., ochii imi stau atintitii asupra gurii lui din care trei sau patru dinti ramasi... tristi si cariati, imi dau un alt fel de importanta, omului ce-mi vorbeste.
Si vorbim si-n timp, timpul trece si logica si bun simt gasesc in vorbele lui ce trec printre dinti stricati si cariati si legatura nu pot sa fac intre...si intre...
Nu stiu..., poate ca undeva sa rupt ceva in viata lui, intre vorbele linistite si intelepte si minunatia de dinti ramasi si poate ca nu este constient sau da, despre insiruirea de cuvinte ce trec printr-un chin----in nasterea lor
mie unul, imi este greu sa inteleg, accept si merg mai departe...si totusi...
...de unde atata putere pentru cuvant si atata slabiciune pentru trup!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu