Despre o broscuta

Ne dorim o casa si dupa cinci ani de cand am cumparat terenul, ne-am hotarat sa incepem. Si nu-i vorba ca acum avem bani, ca avem de mostenit ceva sau mai stiu eu ce, altceva- este vorba doar despre simplu fapt ca acum simtim ca vrem si ca putem sa avem incredere.
Ei bine, in urma cu vreo doua sau trei luni, am facut niste gauri cu o foreza manuala, pentru a vedea ce se afla sub pamantul marginit de doua case si paraul Zlasti- am sapat in jur de un  metru, am pus deoparte ce am scos din pamant pentru parerea unui specialist in studiu geo si pentru pana atunci, am acoperit cele cinci gauri, cu bolovani.
Poveste aceasta, in fapt nu este despre ce am scris ci despre o broscuta mica, maronie, lucioasa, pe care am gasit-o in unul din puturi, in ziua in care am trecut pe acolo cu doamna de la studiu geo.
Doamna ce se grabea si pe care am dus-o cu masina in treaba ei, lasand in urma mica broscuta, fara gand in acea zi, alaturat de ea. Insa de cu seara mi-am amintit de ea..., am trecut gandul si-n urmatoarea saptamana, uneori in gand aveam sa trec pe la teren, sa vad de ea.
In cele din urma, in o duminica insorita, am mers la gradina, am trecut si pe la putul respectiv- broscuta era tot acolo. Din un bat caruia i-am pus o mica platforma, am facut ceva ce se vroia a fi de ajutor pentru ridicarea broscutei- degeaba, fiindca broscuta se ferea iar dupa un sfert de ora, am renuntat.
A mai trecut vre-o juma de ora, prin care am povestit, am cules flori, am gradinarit cu privirea, gradina, si din intamplare intorcand ochii inspre capatul de put- minune!- mica broscuta, era acolo si sarea disperata peste firele de iarba.
Am urmarit-o un metru, doi, bucuros in mintea mea de copil, despre felul in care a reusit sa se inalte din put iar mai apoi,                                                                                               in una din zilele de dupa, un gand si o intrebare m-a readus la ea
-mai frate, daca as trece zilele ei in ani mei- oare cati ani a stat in acel put?
Se poate sa fi fost cat zambetul meu la privirea micutei pete maronii, lucioase, sarind peste iarba!
Se poate, n-as vrea.
Sau da!?