O zi din viata mea- patru

O alta masina incarcata cu zgura a trecut, un alt praf s-a ridicat in urma ei iar eu mi-am asezat gramada de oase obosite peste o gramada de moloz, am inspirat si respirat precum am putut si-n acel timp bruma mea de inteligenta s-a pornit la drum, si-n acele momente de respirare mi-am amintit din nou despre mine, despre ceea ce inseamna limita mea in gandire si in fapte, si trecutul s-a coborat inca o data peste mine.
Sunt limitat in gandire, in a face ceea ce trebuie facut in firesc si sunt suparat pe mine si neputinta mea de care imi dau seama tot timpul prea tarziu- regret, regret inainte de a imi parea rau dar asta sunt, nu pot face nimic pentru mine pentru a evita marginimea gandiri mele.
Este bine ca inca mai cred si mai este bine ca nu sunt singur, ca am alaturi de mine o mare doamna si un mare copil, iar ei ma iarta intotdeauna.
Si-n acea zi orele aratau cifra 10.

O zi din viata mea - doi!

Continui ziua de ieri- o lopata am in maini, scot cu ea gramezi de bolovani si zgura pentru a face un loc- este inca bine fiindca soarele este zgarcit, nu se arata- este rau fiindca pe langa noi trec basculante ce se duc si vin de pe o imensa halda de zgura si-n drumul lor ridica un praf asezat peste drum de zeci de ani, un praf ce se aseaza peste noi si oricat am incerca sa ne ferim de el, nu putem- tacem si sapam. Si-n tacerea mea gandurile imi fug departe, undeva in trecut si trecutul simt ca ma ajunge si o clipa trece si un glas aud dintr-o o masina oprita langa mine
-ce faci dane, nu mai esti sudor?- imi intorc privirea si incerc a imi aduce aminte cine este cel ce imi stie numele si incep a vorbii- ce sa fac, uite avem o lucrare aici, de facut un gard- si-l privesc si ma chinui a afla cine este omul cu care vorbesc si-n timp vorbesc cu el fraze fara rost pana in clipa in care mi se aprinde beculetul si atunci parca rabufnesc si ma bucur ca isi mai aduce aminte de mine dupa gramada de ani ce a trecut peste noi. Si ma scuz pentru ceea ce fac, caut motive si dau vina pe altii pentru situatia in care am ajuns. Ne mai vorbim vreo doua vorbe, ne bucuram intr-un anumit fel ca ne-am revazut si mai apoi el isi continua drumul cu masina iar eu raman sprijinit intr-o coada de lopata privindu-l cum se duce.
Si zambesc in mine si ma simt frustat pentru neputinta mea si simt ca ziua este abia la inceput si ca altceva va mai urma si dreptate am avut.
Sa nu uit insa- ziua de maine este astazi.\
Pe maine!