Continui ziua de ieri- o lopata am in maini, scot cu ea gramezi de bolovani si zgura pentru a face un loc- este inca bine fiindca soarele este zgarcit, nu se arata- este rau fiindca pe langa noi trec basculante ce se duc si vin de pe o imensa halda de zgura si-n drumul lor ridica un praf asezat peste drum de zeci de ani, un praf ce se aseaza peste noi si oricat am incerca sa ne ferim de el, nu putem- tacem si sapam. Si-n tacerea mea gandurile imi fug departe, undeva in trecut si trecutul simt ca ma ajunge si o clipa trece si un glas aud dintr-o o masina oprita langa mine
-ce faci dane, nu mai esti sudor?- imi intorc privirea si incerc a imi aduce aminte cine este cel ce imi stie numele si incep a vorbii- ce sa fac, uite avem o lucrare aici, de facut un gard- si-l privesc si ma chinui a afla cine este omul cu care vorbesc si-n timp vorbesc cu el fraze fara rost pana in clipa in care mi se aprinde beculetul si atunci parca rabufnesc si ma bucur ca isi mai aduce aminte de mine dupa gramada de ani ce a trecut peste noi. Si ma scuz pentru ceea ce fac, caut motive si dau vina pe altii pentru situatia in care am ajuns. Ne mai vorbim vreo doua vorbe, ne bucuram intr-un anumit fel ca ne-am revazut si mai apoi el isi continua drumul cu masina iar eu raman sprijinit intr-o coada de lopata privindu-l cum se duce.
Si zambesc in mine si ma simt frustat pentru neputinta mea si simt ca ziua este abia la inceput si ca altceva va mai urma si dreptate am avut.
Sa nu uit insa- ziua de maine este astazi.\
Pe maine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu