Sotiei mele care pleaca departe

Incerc, pun un cantec, il ascult, apoi scriu.

Intind mana in sus, acolo unde cuvintele se zdrobesc intre ele,
prind unul in palma, il prind si-l trag in jos, aproape de mijlocul trupului meu, incerc sa-l mangai, sa-l inteleg fara al intreba la ce bun si cum ar putea sa-mi fie de folos.
Si il simt cum se freamata, cum se zbate ca o nastere, cum vrea sa se dezvaluie si sa-mi arate locul in care sta puterea lui,
in inima mea,
in dragostea mea fata de familie.
Doamne, da-ne putere sa ne trecem fericiti, impreuna.

Supusii regalitatii

A fost nunta de basm astazi. Am privit imaginile pe televizor si am incercat sa inteleg ceea ce vad si dincolo de imagini am vazut o altfel de lume, o lume in care muritorul de rand se bucura, in care omul simplu nu se simte stresat si amenintat in lumea in care traieste. Deosebire imensa intre noi si ei, nu fac apologia (un cuvant care sper ca are intelesuL pe care il stiam, candva) regalitatii, este ca ei, oamenii simpli, in binele lor traiesc o normalitate pe cand la noi normalitate inseamna chinul de a traii.
Suntem departe de ei sau suntem o alta lume? Prefer a doua varianta fiindca prima spune un adevar prea dureros.



Oare putem intelege bucuria oamenilor? Nu cred si tare imi pare rau.

Salata si ceapa pe masa

Incep sa scriu si imi dau seama brusc ca repet greseala de aseara- ascult radio si sunt stiri.
Mai bine dau pe muzica ...e mai bine, mult mai bine.
S-a trecut si ziua de azi, aceeasi rutina cu munca, cu dureri de oase, cu serialul de comedie de pe televizor si cu multa fereala de stiri.
Azi, multi nori, pic de ploaie- gand pentru gradina.

Ieri am fost la gradina si am ramas placut surptins de tupeul si taria cartofului.Are doar o luna de pamant si incepe sa-si arate coltii fata de vecina lui, salata. Si biata salata sa chinuit cu iarna, cu frigul ei si acum ramane mica fiindca un venetic are mult tupeu.
Ce sa-i faci!? sunt dramele gradinii.

Au inceput sa iasa si cartofii din stratul de ceapa, pe ei i-am pus mai tarziu dar si ei au tupeu si e bine.
In gradina am mai scos buruienile din straturile de mazare, am mai pus noua cuiburi de rosii cherry cu seminte primite dintr-un sat al vaii Streiului, am udat un strat de spanac, am mai privit cerul si in final am cules primele capatani de salata. O plasa am umplut, acasa le-am si intins pe masa si le-am pozat- mandru sa ma simt.

Ooo...si ceapa am luat, cum de am putut uita de ea!? Mult verde pe masa din bucatarie, va venii si vremea cand voi aduce culoarea rosie de la gradina si atunci tabloul va fi mai colorat.


Nu stiu de ce, dar parca scrisul nu are viata.Mai bine incerc cu o floare.

Gradina intre munca si ...

De la nenorocita de munca, am ajuns acasa, ritualul obisnuit, un somn de 20 de minute la final si drum plin de gropi spre gradina.
Am prins o fereastra de doua ore si le-am trecut prin gradina. Nori deasupra, necunoscut despre ploaie si am inceput sa ud, fiintele din gradina, parca imi cereau.

Si in timp ce udam, voci copilaresti auzeam. Printre ele, unul avea tarie mai mare- Omule cu sapca pe cap si cu minte putina sub ea, ce faci?
Am privit uimit inceputul de strat de spanac si am raspuns- Ce sa fac, va ud ca e vai mama voastra, dar tu cine esti?
Cum cine sunt, sunt nascut din una din semintele de spanac puse de tine, si ma numesc Gheorghe si tare sunt suparat pe tine.
Fac un pas in spate, privesc celelalte straturi, taceau, revin cu privirea pe cel de spanac, trag aer in piept, imi aduc in ajutor amintirile, lumea reala si imaginatia ei si aproape ca strig la el- Pai bine, Gheorghe, de ce ma intrebi ce fac, nu vezi ca vreau sa va dau apa!?
O liniste temporala...vantul isi face de cap prin frunzisul inceputului de primavara, un cocos urla ragusit, paraul din apropiere..............
Dumnezeule!... am obiceiul de a scrie in timp ce ascult un post de radio... atata minciuna, nesimtire si tupeu din partea unui om ce ne conduce tara, nu am trait si simtit, niciodata. Nu sufar dar sufar, nu imi aste foame dar imi este,...avem ceea ce meritam, 20 de ani de politica in batjocura si nesimtire dusa pana la stralucire de toate partidele iar acum varful acesteia ne duce mai departe... de altii, de noi.

Acum, ma retrag un pic sa-mi revin, pip o tigara si...
aveam atatea de spus, despre spanacul Gheorghe, ce a facut cu mine, ce mi-a spus, ce mi-a reprosat si nu mai pot, mi-a trecut... mai bine un cantec si maine daca nu ascult...

Nu este ales aiurea, acest cantec este o parte...

Din gradina tarii

Ce se mai intampla prin tarisoara noastra?
Romanii au talent, o emisiune cu un inceput interesant dar cu un final de toata jena. In fapt prin acel final, romanii au aratat ca intradevar au talent.
Lume a murit, alta sa nascut.Au murit multi miei, altii nu sau nascut.
Intr-una din zile am privit ciresul pus din toamna- avea o floare, o singura dar prima floare. Si m-am simtit implinit prin acea floare si m-am zambit-am pus in sfarsit un pom in pamant si pamantul acum il creste.

Exista si un al doilea, un par.

Se crede mai tare decat ciresul- el e mai cu fite si posibilitati, el e mai par, ce mai!

Nu ploua si in gradina aud spanacul strigand, morcovii, patrunjelul si rosiile, abia au glas- crusta mult prea tare, nu le lasa sa vada lumina zilei. Un strigat razbate din gradina, ascult si tac si-mi zic- ce bine ca mazarea si usturoiul au radacini ce ajung la umezeala adusa de fostele ploi, ce bine ca salata este descurcareata, ce bine ar fi sa (a)ud gradina.

Bietul spanac- mai cu viata, ba! Nu fi trist, o sa vina si ploaia...sper.

Ieri am prajit si niste carne pe un gratar. Nu, carnea nu este putina, gratarul l-am facut cand juniorul meu avea vreo trei, patru ani iar acum gratarul a ramas mic. Nu fac altul, e de criza...pare ca tara asta o duce tot intr-o criza...mai bine ma linistesc si mai privesc o data gratarul.

M-am calmat, pot sa dorm linistit ...intr-o Romanie...

Primul la Lumina

Exista un om- in fiecare merge la muntele Athos, il tin calcaiele, mult drum nu are de strabatut, zburatoarele il tin in spate, banii si puterea lor, la fel. Nu le da importanta, nu le simte ca si cum ar fi ceva deosebit, pur si simplu pentru el sunt o stare ca oricare alta si isi vede mai departe de drumul lui. Nu face rau, rau nu face nici oamenilor, ba dimpotriva, pe multi a ajutat- dar simtul lui, felul lui de a fi, trecutul lui si prezentul au o anumita adiere, ca o pala de vant ce loveste peste un obraz de roman.
Felul in care se misca, vorbele, sinceritate si marinimia lor, il fac pentru o clipa altceva decat un simplu om in fata unor oameni din aceasta tara, -un fel de sfant, o senzatie, o adiere, - el este multumit si cu atat, are incredere ca dupa moarte, altii vor avea grija si ca va ramane in amintirea acestui neam undeva langa Stefan, Brancoveanu si Dobrin.
Insa, felul, tupeul cu care isi ia Lumina din biserica, cand si cum vrea el, cum o da altora prin simpla lui putere de a fi el, il coboara jos de tot, la nivelul celui care plin de intrebari si frustari isi intreaba sufletul daca exista Dumnezeu.
Acesta este unul din oamenii acestei tari si el nu se afla inca in fruntea ei, ne reprezinta undeva, doar, si el este cat de cat un om bun in sinceritatea lui nativa, dar ce se intampla cu ceilalti, cu ticalosii care nu au frica de Dumnezeu si fura si nenorocesc aceasta natie!?
Si ma mai incearca o ultima intrebare, adevarat, nelalocul ei, fara nici un simt al realitatii- daca el este bogat, eu sarac, cine si cum isi merita trecutul si viitorul prin prisma lumii materiale?
Nu stiu raspunsul, stiu doar ca eu ma simt implinit prin fasolea, mazarea si patrunjelul care se inalta din pamantul meu.
Dar poate se simte si el la fel prin mieii pe care-i mangaie in fiecare primavara. Cine stie!

Trecator prin Romania

Despre intelegere.
Incerc sa ma inteleg, sa desfac firul si sa-l strang pana ce apa va picura din el,
si-n balta ce va fi, sa sper ca voi avea puterea de a vedea neintelegerile acestei lumi si a afla.
Astfel, poate m-as linistii,
macar cat o respirare,
si odihnit, putere as avea sa merg mai departe,
printre rafturi de magazine cu mancaruri prea scumpe,
printre doctori de oameni, stiuti si neintelesi,
printre politicieni zambareti cu un zambet acru,
printre noi, oameni ai acestei tari, meritati si nemeritati,
printre lucrurile marunte ce alcatuiesc viata mea,
pentru a reusii sa ajung, intreg, neatins.

P.S.- nu cred ca voi putea- sunt om, atat si e de ajuns.




Sa avem puterea de a sti Lumina! si prin credinta sa reusim impreuna- Sarbatori in familie!
Si sa nu uitam ce sarbatorim.