Gradina de legume in luna august

In gradina mea, legumele sunt prietene cu buruienile, meritul este numai a-l meu si nu pot decat sa ma laud ca toate toatele acestei lumi se inghesuie in gradina mea.

un dovleac, numai bun pentru samanta lui adunata in toamna, alaturi de alti dovleci. Buna e samanta lor, prajita si sarata!

minunea de fasole oloaga isi incepe multumirea- asezata peste stratul verisoarei ei, mazarea, ea sare in sus de bucurie .

castravetii si-au inceput si ei drumul in gradina mea , parca intarziata, dar nu este asa, toate sau pornit si inca, iar eu stiu ca este timp.

varza, primele mele verze pe care le-am pus in pamant, cresc, isi imprastie frunzele si prin verdele si puterea lor ma mir ca inca nu am devenit iepure...

rasaduri am pus, mi sa spus ca sunt de gogosari, acum astept sa aflu adevarul.

morcovii- cum stau ei impreuna si nu se plictisesc de povestit intre ei!

patrunjel- peste tot si oriunde, el este iubit!

si inca o data, alte legume puse in pamant pentru prima data, vinete- habar nu aveam ca fac flori intr-o culoare asa de deosebita!

pastarnac- doar frunze, ceea ce este bun se afla in pamant

minunata fasole ce sa inaltat si ajungand la cer sa oprit, acum incepe a imi daruii si multumi- si eu la fel

si intr-un final, inspre casa am adus salata pentru a-i alege semintele si printre ele am gasit un pui de melc

si sunt fericit...

Dovlecei la pamant!

Ieri am fost prin gradina- prin plinul de verde al legumelor si al buruienilor mi-am plimbat pasii. Peste o tufa de dovlecei ce printr-un brat al ei a inceput sa se intinda inspre nesfarsit si pe care am gasit o multime de dovlecei abia nascuti, rupti si aruncati pe pamant, am dat - am privit un pic uimit si parca ca o razbunare sau poate ca o solutie, am rupt varful intinderii plantei. Apoi am stat, am privit si m-am intrebat de unde atata graba si de unde stiinta faptului ca am facut bine? Habar nu am, stiu ca astfel am simtit fiindca m-am pus in locul plantei si am simtit dorinta ei de a fi cat mai departe de radacina pentru a imprastia semintele ei si inconstienta ei de a se mai gandii la ce ramane in urma departarii ei de radacina a facut posibila moartea puilor de dovlecei. Daca am facut bine sau nu, voi afla in zilele urmatoare, pana atunci voi continua a imi plimba pasii prin gradina si ciudat este simtul meu de doctor in ale gradiraritului, cand de fapt sunt oarecum varza prin buruienile ce le am si pe care nu le-am pus in pamant sa fie. Dar asta este, toate fac parte din viata.
Mult prea cu graba prin gradina si mult prea obosit, nu am avut timp pentru poze, dar acasa ajuns am facut una- de familie...

...si multumit, in cele din urma am adormit.

Despre dovlecei, seara de sambata si trecutul pescuit

Dovleceii, cu cele mai mari frunze din gradina, cu dorinta lor de apa si pentru mine, cu neintelegerea celui mai bun loc pentru ei in gradina- ma bucur ca ei exista si tare mult am cautat feluri si puteri de ai tine cumva si pentru iarna.

Ciudata flore de dovlecel- o vad si o simt ca o fractiune dintr-un dans- ea stie mai bine, eu am lasat-o in dansul ei si am plecat.
Acum imi pare ciudat si nelalocul lui faptul de a sta intr-o seara de sambata de iulie si a scrie depre dovlecei- vremea rea anuntata de meteo plus inca vreo doua motive, m-au tinut inchis in apartament, altfel as fi fost pe malul apei la pescuit precum am fost si saptamana trecuta trecand si prin noapte.

Nelipsitul foc ce aduna impreuna familia ca si in vremuri de demult, din alte milenii de ani.

Luna in noapte, un mic punct inaltat undeva sus, un punct care a fost pus acolo sus pentru ca noi sa putem fi.

Un caine, slab si fara de stapan ce si-a trait toata noaptea alaturi de noi si care dupa mancarea primita s-a transformat in aparatorul nostru in acea noapte prin latratul lui la venirea sau trecerea unui om sau animal. Din pacate a ramas pe mai departe al nimanui dupa plecarea noastra.

Si un sfarsit de foc prin jarul lui langa care cainele a staruit toata noaptea- cat despre cei trei somotei pe care i-am prins si pe care i-am eliberat in noapte si despre caderea mea in apa de patru metrii adancime a Muresului in plin miez de noapte este o alta poveste ce nu poate fi spusa- ea apartine sotiei si fiului meu.
Acum scriind si vazand pozele, ma simt acolo, pe malul Muresului si astfel ma simt mai racorit.