Doua lozuri

In margine de Hunedoara, intre otelarie si apa Cernei exista o anume ingramadire de cocioabe nascute din cartoane, placaje si caramizi adunate de aiurea. Din ele pornesc in dimineti copii cu ghiozdane in spate, isi duc pasii pe un drum de neinteles, ireal pentru o Romanie plina de bogatie, inspre o scoala in care gasesc ei si parintii lor o anume speranta.

Intr-una din zile o masina a politiei se opreste langa gard- din ea coboara trei vlajgani de politisti impreuna cu doi copii de vreo cinci ani- se duc pe jos inspre asezari. I-am privit mergand, impreuna trecand peste un camp de zgura, praf, multe resturi de margine de combinat si tare ciudata era imaginea- trei malaci in haine de stat alaturi de doi copii imbracati doar cu pantaloni scurti.
Dupa ceva timp se intorc cele trei haine ale statului impreuna cu o mama slabuta si mica in inaltime, in usa de masina de politie banuiesc doar ca trebuie sa semneze ceva, cuvintele i le-am auzit in schimb- Le rup eu mainile, sa nu mai le trebuiasca alta data bomboane!
...ce ar mai fi de zis!?...habar nu am...

In alta dimineata, inca inainte de a se ivi prima lumina a zilei, tot la margine de gardul pe care il facem noi, trei masini de politie oprite cu mascati cu tot, ceva s-a furat in lumea asta iar ei sigur au venit la hotul adevarat fiindca altul nu poate fi decat cel aflat la margine de oras, de lume. I-am vazut plecand fara el cu mastile lor cu tot.

In alta zi dincolo de gardul pe care il facem noi(o nebunie de gard, fara de rost dar cu mult interes pentru anumiti oameni, alti oameni ce au de castigat in urma nasterii acestui gard) - un pusti sta si ne priveste asteptand.
-ce faci ma, la ora asta nu a-r trebuii sa fi la scoala?
-nu, ca nu eu nu merg la scoala
- da cati ani ai?
-zece
-si de ce nu mergi la scoala?
-fiindca parintii mei nu au buletin...

Astazi o masina de teren cu volan pe dreapta opreste langa noi- omul ma intreaba cum poate sa ajunga la nenorocitii aia?...am ramas o clipa surprins in mine pana ce am realizat ce a vrut sa spuna.L-am sfatuit si l-am privit mergand cu masina inspre acea margine de omenire, de oameni fara de noroc banuind ca are in portbagajul masini o zi buna pentru ei.
Si atunci zilele din urma parca s-au aruncat peste mine si timp de o miime de secunda am simtit in mine ca Birlic s-a intors pentru a-si recupera cele doua lozuri si ca un Caragiale statea undeva in dreapta mea la umbra de nuc si scria ceva.