Bucuria nasterii

Ar trebuii sa fie iarna si nu este, as vrea sa scriu despre gradina mea de legume si nu am cum, multe as vrea dar toate isi simt rostul si astfel stau la rand.
Sa scriu despre vrajitoarele lui peste ars, ar fi de actualitate dar simt ca nu are rost sa-mi pierd timpul cu o alta prostie in care daca ma adancesc mai mult, devin mai mult.
O intrebare simt ca trebuie sa-mi pun- ce fac in aceste zile de sarbatoare cand intreaga lume se pregateste pentru bucuria nasterii?

Trebuie sa aflu..., neaparat...

Blog si poze sexy

Uneori, arareori, caut bloguri de prima mana in scriere pentru a intelege si sincer, ceea ce vad nu ma uimeste, de cele mai multe ori chiar nu ma atrage si-mi pare ca-mi pierd timpul.
Uneori si-n ultimul timp, parca mai mult, ma recitesc si ma tot intreb- ce am in cap de scriu numai prostii, cuvinte care pentru mine au un anume inteles dar care in urmatoarea clipa imi par de toata jena? Daca mai adaug si faptul ca in timpul ...Doamne, ce repede uit!
Nu-mi plac comentariile ce le gasesc pe bloguri, au mult prea mult, bla, bla, bla si prea multe cuvinte aruncate aiurea, cuvinte pornite poate, dintr-un minuscul interes din partea celui ce le scrie sau poate din placerea bla, blabaului, - cuvinte scrise ca un fel de raspuns, fara de citire si intelegere a ceea ce a vrut sa spuna de fapt, fraierul sau fraiera ce poate ca s-a chinuit a scrie.
Exista o realitate, o viata si o urma in trairea fiecarui om dar parca mie imi pare ca toate acestea isi iau si isi capata o alta culoare si rost in aceasta lume a blogului si parca este mai neagra decat realitatea zilei de munca, de viata.
Ieri am scris pe blog o fraza si mi-am raspuns singur la ea printr-un comentariu care de fapt era important pentru mine, pentru ceea ce am vrut de fapt sa scriu.
Crede-ti ca a avut vre-o importanta?
Nici una...
....batand tastele..., mi-am adus si aminte- sunt varza in gramatica limbii romane si nici nu am cum sa fiu altfel, in ultimi 25 de ani, eu am imbinat fierul, nu cuvintele.
Si am trait.
Sanatate!



P.S.
Pepe, Oana, Moni, Iri, cum se cultiva cartofii?
Scriam in aprilie...,- cum se leaga lumile!

Un politician despre o familia saraca in avutie dar bogata in copii-noua la numar
-e vina lor pentru saracia in care traiesc, pai daca au vazut ca sunt saraci, la ce au mai facut noua copii?!

Imagini

Kilometrul 0-Bucuresti

Astazi, la kilometrul 0 al capitalei, cativa romani s-au adunat pentru ca lumea sa stie ca ei sunt si ca din punctul lor de vedere exista o problema. I-am privit pe televizor cum erau ridicati de autoritati, am incercat sa patrund in linistea protestului lor si-n dreptatea cu care s-au adunat si pentru o clipa m-am simtit alaturi de ei si maini de autoritati am simtit.
Aseara cineva imi spunea ca nu intelege de ce lumea aceasta spune ca este criza--mie imi merge bine, dimpotriva, mi s-a marit si salariul.... cred ca traieste doar o parte de realitate si ca toate in lumea asta, in ziua de azi, au o anume legatura, o legatura ce poate pornii de la o simpla raceala a unui muncitor intr-un combinat siderurgic din Brazilia, care prin oboseala bolii, uita sa deschida o anume clapeta ce poate oferii un aer si un cer mai curat si ca prin o anumita mizerie rezultata in urma unui proces tehnologic, stratul nostru de ozon are de suferit.
In urma cu ceva timp, zambeam cand auzeam cuvinte legate de poluare si de stratul de ozon, mai apoi in timp m-am intrebat... ce distanta ma desparte pe mine de acest strat? - cam 50 de kilometri- cu o anumita ocazie, i-am strabatut cu masina si cu o alta mi-am amintit de poluarea lui si tare mic mi s-a parut a fi acest cer, parca de nesfarsit...
Si acum sa leg tot ceea ce am scris
-ganditi-va la cei 50 de kilometri ca la o distanta pe care o faceti cu masina si ridicati aceasta distanta in sus, spre cer
-zambiti
-ganditi-va la acel muncitor din Brazilia si la cati altii mai sunt pe lume
-ganditi-va la noi, la masinile noastre de orice neam- fie autoturisme, fie drujbe, fie biciclete care sunt alcatuite din bucati de fier produse,poate, intr-un combinat din Brazilia si cauciucuri,poate, facute intr-o fabrica din India
-ganditi-va la locul vostru de munca, cati kilometri trebuie sa strabateti pana la el si inapoi
-cate taste de calculator facute dintr-un praf ce lasa in urma lui mizerie,... loviti cu degetele?
-la cafeaua ce o gustati din pahare de plastic?
Si inca cate ar mai fi de spus...
...
si ce bine ne simtim noi in bogatia lucrurilor ce ne inconjoara.

Oameni din america au simtit si s-au adunat pentru a arata lumii ca ei sunt constienti si ca pentru suferinta lor, ei nu au vina totala,- s-au pornit sa ocupe strada pe malurile careia sunt multe banci si institutii financiare, pentru a le arata obrazul fiindca ei o duc din ce in ce mai rau si ca interesele financiare ale unor oameni foarte putini, nu ar trebui sa aiba legatura cu viata lor.

Acum aceasta dreptate a ajuns si pe malurile tarii noastre- putini oameni au ajuns la kilometrul 0 si nici macar nu au apucat sa fie, fiindca au fost ridicati si dusi in alta parte.
M-am bucurat in felul si puterea mea, ca prin ei am simtit in sfarsit, un inceput de inceput.

Blogosfera si micii- nu se ating dar ei exista

Luna viitoare se va face un an de zile de scris pe acest blog si in aceste ultime zile simt o oarecare oboseala, stres si nerv--poate ca de vina este ziua prea scurta in lumina sau poate lipsa gradinei in viata mea- nu imi termin fraza fiindca imi este greu in a
- urmarii alte bloguri
-a lasa comentarii si a raspunde la altele
-a gasii alte bloguri
-a scrie
-a gandii
-a zambii
-a...
Si toate acestea si inca altele intr-o ora, o simpla ora plina de 60 de minute in care trebuie sa fac acest blog sa fie.
Nu stiu ce timp au altii in a scrie si a urmarii blogosfera, simt doar ca pentru a iesii ceva bun in urma unui blog este nevoie de timp iar eu nu-l am si ca in urma acestui netimp, greselile sunt calare pe mine si acest fapt nu-mi place...
...si asa imi vine cateodata sa tac...

Carare si trotuar in oras

Am pasit aproape in acelasi timp peste inceputul de carare, o carare luminata intr-un mod ciudat de catre becurile inaltate pe stalpi de oras.
L-am privit cum pasea, m-am privit facand aceeasi pasi si ma intrebam- oare care din noi doi se va da intr-o parte, cine va renunta primul la drumul cararii?
Ne-am pasit si inainte de intalnire, pe mijloc de carare, am renuntat amandoi la ea si am trecut mai departe, unul pe langa celalalt.
Apoi am ajuns pe trotuar, m-am oprit multumit de parca as fi ajuns la un anume final de drum fericit, mi-am intors privirea imprejur si am tacut oarecum in ganduri.
Fiindca ce se poate spune despre doi oameni ce isi dau intalnire peste o carare intr-un oras plin de trotuare!?



Evident, aceasta intalnire pare o prostie, un fapt fara de importanta, insa eu nu-l simt astfel findca am imaginatie si ea imi spune ca in anumite tari civilizate nu exista asemenea carari in orase si ca acei oameni nu simt nevoia scurtaturii si asta pentru simplul fapt ca viata lor este linistita, fara de griji si-n primul rand- fara de graba de a ajunge undeva,- ei ajung acasa inaintea noastra,unde se simt bine-
-degeaba scurtam noi drumul si-l umplem de carari...
...