Kilometrul 0-Bucuresti

Astazi, la kilometrul 0 al capitalei, cativa romani s-au adunat pentru ca lumea sa stie ca ei sunt si ca din punctul lor de vedere exista o problema. I-am privit pe televizor cum erau ridicati de autoritati, am incercat sa patrund in linistea protestului lor si-n dreptatea cu care s-au adunat si pentru o clipa m-am simtit alaturi de ei si maini de autoritati am simtit.
Aseara cineva imi spunea ca nu intelege de ce lumea aceasta spune ca este criza--mie imi merge bine, dimpotriva, mi s-a marit si salariul.... cred ca traieste doar o parte de realitate si ca toate in lumea asta, in ziua de azi, au o anume legatura, o legatura ce poate pornii de la o simpla raceala a unui muncitor intr-un combinat siderurgic din Brazilia, care prin oboseala bolii, uita sa deschida o anume clapeta ce poate oferii un aer si un cer mai curat si ca prin o anumita mizerie rezultata in urma unui proces tehnologic, stratul nostru de ozon are de suferit.
In urma cu ceva timp, zambeam cand auzeam cuvinte legate de poluare si de stratul de ozon, mai apoi in timp m-am intrebat... ce distanta ma desparte pe mine de acest strat? - cam 50 de kilometri- cu o anumita ocazie, i-am strabatut cu masina si cu o alta mi-am amintit de poluarea lui si tare mic mi s-a parut a fi acest cer, parca de nesfarsit...
Si acum sa leg tot ceea ce am scris
-ganditi-va la cei 50 de kilometri ca la o distanta pe care o faceti cu masina si ridicati aceasta distanta in sus, spre cer
-zambiti
-ganditi-va la acel muncitor din Brazilia si la cati altii mai sunt pe lume
-ganditi-va la noi, la masinile noastre de orice neam- fie autoturisme, fie drujbe, fie biciclete care sunt alcatuite din bucati de fier produse,poate, intr-un combinat din Brazilia si cauciucuri,poate, facute intr-o fabrica din India
-ganditi-va la locul vostru de munca, cati kilometri trebuie sa strabateti pana la el si inapoi
-cate taste de calculator facute dintr-un praf ce lasa in urma lui mizerie,... loviti cu degetele?
-la cafeaua ce o gustati din pahare de plastic?
Si inca cate ar mai fi de spus...
...
si ce bine ne simtim noi in bogatia lucrurilor ce ne inconjoara.

Oameni din america au simtit si s-au adunat pentru a arata lumii ca ei sunt constienti si ca pentru suferinta lor, ei nu au vina totala,- s-au pornit sa ocupe strada pe malurile careia sunt multe banci si institutii financiare, pentru a le arata obrazul fiindca ei o duc din ce in ce mai rau si ca interesele financiare ale unor oameni foarte putini, nu ar trebui sa aiba legatura cu viata lor.

Acum aceasta dreptate a ajuns si pe malurile tarii noastre- putini oameni au ajuns la kilometrul 0 si nici macar nu au apucat sa fie, fiindca au fost ridicati si dusi in alta parte.
M-am bucurat in felul si puterea mea, ca prin ei am simtit in sfarsit, un inceput de inceput.