D

Traiesc de cateva zile o plecare inspre un oras strain mie in care voi muncii cate 12 ore pe zi si mai apoi 12 pe noapte si-n care va trebuii sa-mi traiesc timpul alaturi de alti oameni, sa mananc, sa dorm alaturi de ei, sa muncesc in conditii deosebite si sa-mi fac treaba bine si un anume stres il simt asupra mea in aceste zile. Si parca nu-i fac fata, simt cum pamantul imi fuge de sub picioare, ma simt de parca a-s fi un altul si incerc sa ma caut pe mine si-mi dau seama prin momente de luciditate ca asta este viata mea si ca pe ea trebuie sa o traiesc si ca nu am incotro.


Sa fie ora 3 in noapte, sa fiu undeva inaltat intr-o anumita distanta de pamant pe o schela, agatat intr-un ham, sudand la o teva de 180 prin care va trece o anume presiune- acesta nu este visul meu, aceasta este realitatea si ma rog in ea sa am in noptile acestei luni de octombrie, parte de un pic de caldura.
De unde?..., acum nu stiu dar intorcandu-ma in trecutul meu simt si stiu ca m-am descurcat mereu si ca acum va fi la fel.
Si ar mai fi multe de scris dar ma opresc aici fiindca am ajuns la capatul puterilor mele si acum trebuie sa ma odihnesc pentru ziua de maine si pentru ziua de ieri..

Intelectualii acestei tari

Am avut astazi o clipa de ragaz si am pornit alaturi de ea in lumea internetului. Recunosc ca nu am pornit la drum aiurea si ca totusi nu stiam unde voi ajunge- am ajuns la scrisuri ce vorbesc despre oamenii intelectuali ai aceste tari,- o parte din gandurile lor, din credintele lor am citit si...
mai apoi mi-am dat seama ca nu ii cunosc, ca nu-i simt prezenti in viata mea.
Firesc- unde sunt ei si ce fac?
M-am cautat si i-am cautat printre oamenii obisnuiti, printre nevoile si fericirile lor si inca o data- nu i-am gasit.
In adevar, ei nu fac suruburi si piulite, ei au datoria de a face cu totul altceva, de a impinge o natie inspre o gandire normala si prin asta inspre binele ei---si inca o data- nu i-am gasit.
Si atunci ma intreb- unde sunt ei?
Eu ii simt prinzonieri intre lumi, intre cei ce fac suruburi si piulite si intre cei ce ne conduc si isi vad de interesul lor si omoara aceasta tara si tare mult imi pare rau de ei fiindca ei gandesc, fiindca ei stiu.. si ca nu pot face nimic pentru binele acestei natii.
Ii simt prinzonieri intr-un anume taram si simt o parere de rau pentru ei si o bucurie tampita pentru mine ca nu sunt alaturi de ei si totusi trebuie sa recunosc ca inca astept, ca ii mai astept sa puna umarul pentru ridicarea acestei tari bogate in pamant si in oameni.


Astfel am scris si recunosc, sunt un simplu sudor dar, cu o mare gradina...

cifre- 1

unu s-a intalnit cu doi,
doi s-a suparat pe unu fiindca nu avea umbra
si a plecat inspre trei.
trei statea asezat la umbra de nuc si cauta...
si-n timp ce cauta, un patru l-a vazut si a ras de el,
avea papucii prea stramti si nu putea alerga dupa un cinci,
...ce se chinuia sa fie intre cifre.

despre...

Despre lucruri importante- in ultimele trei dimineti am gasit cristale de gheata asezate pe parbrizul masinii de serviciu si gandul m-a dus inspre gradina mea. Sunt zile de cand nu am mai fost langa ea si stiu ca ziua de maine in care am in plan sa ajung la ea, imi v-a arata o gradina normala pentru aceste zile de octombrie....si totusi trebuie sa recunosc ca simt o anume tristete pentru acest inceput de sfarsit de gradina si de minunatii ale ei.

Despre lucruri neimportante- astazi am primit un telefon..., plec in vacanta pentru doua saptamani, in Resita, in combinat..., voi sta intr-un motel, intr-o camera cu doua paturi...cu diurna de 30 de lei pe zi......nu mai cred de mult in fantezii!

O jumatate de zi

Haide-ti sa fim seriosi si sa radem fiindca in ras gasesc acum cel mai firesc fapt, gestul cel mai normal cand...
o cioara se zbate lipita de un gard,
un copac isi rade in crengile lui,
o floare sta si astepta stapanul,
un caine da din coada pe langa un stapan imaginar,
o stea vrea si nu vrea sa apuna si se rasgandeste la fiecare apus si rasarire,
un alt om sta si asteapta la colt de drum...un alt colt,
o mandrie se mandreste cu o prejudecata,
o plancita ce pica bine la un stomac de senator,
o imaginatie si un strop de cuvant ce se duc si nu se mai opresc,
un alt fel de inceput, de ras, de zambet molcom si de sfarsit in neinceput.

Aceasta a fost o jumatate de zi din viata mea...si am ras...

Ion Diaconescu

A murit Ion Diaconescu. Pentru multi este doar o stire despre un om ce a murit, la fel imi pare si mie dar daca incep a gandii un pic mai mult, parca e mai altfel, parca totul incepe sa aiba o cu totul alta culoare.
Culoare!- ce cuvant fara de de rost in ceea ce inseamna Ion Diaconescu- 17 ani de puscarie, o credinta nemasurata pentru binele oamenilor din aceasta tara si o aruncare de bolovani in el................... fiindca astfel sa intamplat cand dupa revolutie s-a dus in satul lui pentru a lamurii oamenii despre ce si cum cu democratia. A spus ca i-a iertat, nici nu avea cum altfel- chinurile prin care a trecut prin puscarie aveau o parte de durere adusa din viitor.



Acum cred ca este momentul sa spun si iertarea mea, cred ca o au si altii de spus, eu unul mi-o asum si o spun acum --anii de comunism si firea acestui popor ne-a facut sa injuram trecutul, sa nu credem in ceea ce fost inainte, in fostele partide, in fosta regalitate, si trebuie sa recunosc ca acei ani si-au facut treaba bine- de 20 de ani se afla la putere, se schimba intre ei, raman aceeasi de fapt si se imbogatesc in bani si vile fara nici un drept, fara nici un gand la binele tarii, iar noi!?
Iertare domnule Diaconescu!

Inainte si dupa

Inainte de ...
si dupa...
si mai apoi...
trei drumuri duc...
unul in stanga ta...aproape de inima...
unul in dreapta ta...aproape de mana...
si unul pe mijloc...aproape de tine
si toate se sting sau se aprind in urma pasilor ce ii faci pe acest pamant
Sa nu uitam aceste drumuri...
Impreuna

Inceput de sfarsit de gradina si sfarsit de inceput de...

Incet si totusi parca prea repede, gradina moare- ziua e cucerita de noapte si televizorul incepe sa-mi ocupe din ce in ce mai mult timpul. Si nu este bine.
Vad si aud stiri despre un sportiv american ce a murit in tara noastra, despre un cretin de politician care da vina pe mersul rau al acestei tari, pe prea multele persoane cu handicap fals, ce se afla printre noi, despre vedete de doi lei ce se afiseaza pe sticla pentru simplul motiv ca astfel cred televiziunile ca ne uitam la ele( si rau imi pare fiindca cred ca toate aceste prostii de vedete apar in urma unui sondaj ce se face in interiorul fiecarei televiziuni)----eu nu beau cafea, nu stiu sa fac cafea,o fac asa cum stiu eu!- vorbe de vedeta de doi lei si cinspe bani...cam multi bani,
...si timpul pana la inceput de pus seminte in pamant incepe sa devina lung si nu stiu cum voi avea puterea de a trece peste el.
Poate cu un pic de ajutor.
Ajutor!

B

ploua, si ar fi trebuit de mult

temperaturile au scazut brusc - acum sunt de fapt in normalitate

legumele gradinei simt in sfarsit ce se intampla, stiu ce au de facut

odata cu vremea rece ar trebuii sa inceapa salaul si stiuca sa se grabeasca in hranire, inainte de inghetul care va scadea metabolismul tuturor pestilor

pe televizor am vazut stire- 40 de voluntari olandezi pensionari, amenajeaza o cladire in tara noastra ce va adapostii copii cu probleme- ce fel de trecut au in urma lor si placerea pe care o traiesc muncind fara bani intr-o tara indepartata de a lor?

nu stiu dar simt ca in aceaste simple intrebari se afla o parte din nebinele nostru, de nestarea noastra

muncesc, calculez, tai si sudez otel- castig( ciudat suna, parca as castiga la loto)-950 de lei pe luna


PLOUA, SI AR FI TREBUIT DE MULT

ca ploaia ce se coboara peste aceasta tara sa arda ...

C

Se intampla ceva ciudat, de cateva zile pe blog, niste gradini se intereseaza de mazare, de nasterea ei, un interes

ce mie imi pare ciudat in aceste zile dar care ma bucura si care ma dus inapoi in timp in gradina.

Si am cautat in timpul primaverii si am gasit o bucurie de care uitasem.

Copil de pastarnac

Copii

Copii de rosii

alti copii

o alta frumusete

si o alta

si alte

Dumnezeule- multumiri pentru toate acestea

A

ce ne leaga visele, cand si cum obosim, cine si unde se duc ele cand simtim ca nu se mai poate?
simt ca sunt prea multe intrebari fara raspuns si in aceste neraspunsuri simt din nou ca trebuie sa o iau de la capat...
...o data...
si inca o data...pana la capat de drum pentru a afla adevarul...
... pe care de fapt simt ca il stiu de atunci, de cand am inceput.

Si ma simt bine.

Gradina de legume in Octombrie- decupaje.

Este octombrie, o luna in care gradina se chinuie sa inteleaga ce se intampla- zile prea calduroase se impleticesc de nopti aproape normale de luna, de octombrie.

Ciudat se misca fasolea... parca ar vrea...si ar putea si totusi nu poate si mie imi pare ca nu intelege de ce.

...prin flori...

...prin datoria ce si-au facut-o...

...prin speranta.


Acolo ma simt si eu....OM...intr-o tara ce inca se cauta...

...o tara pe care legumele mele au gasit-o...,de aceea imi sunt dragi.
Ele stiu si simt inainte de a sti si simtii eu.

Europa- eu- ro-pa!?

Media din Franta face glume pe seama noastra iar noi ne revoltam prin media noastra si prin noi insine pentru faptul ca ne fac cersetori, paduchiosi, oameni de nimic si inca cate si mai cate.
Pe televizor am prins o alta stire, unii din romanii aflati in Norvegia se hranesc cu carne de sobolan si de caine.
O intrebare ma framanta- cat de rau poate sa fie in tara ta din care faci parte si care ar trebui sa te faca partas in ea?
Nu stiu, nu stiu daca cei ce scriu minunatii despre noi au dreptate, stiu doar ca eu unul nu ma simt cersetor, paduchios, mancator de sobolani si caini.
Si daca exista in aceasta Europa astfel de romani, astfel de oameni, oare nu ar trebuii sa se gandeasca aceasta europa ca undeva a gresit si ca ar trebui sa faca ceva bun fiindca simplul fapt de a rade, de a face glume fara zahar pe seama unei natii ce face parte din ea, nu ar duce la nici un rezultat bun pentru ea si nu ar deranja nici macar un paduche?

Sincer, ma doare in cot despre ceea ce scriu si difuseaza pe televizor alte natii nespre noi, nu imi influenteaza viata mea de zi cu zi fiindca eu am trairea mea, cuibul si locul meu pe acest pamant romanesc...dar totusi...EUROPA!















Are europa gogonelele mele, castravetii mei murati,ardeii iuti pusi pentru iarna,zacusca pusa in borcane de o sotie romanca prea plina de rabdare si de munca,mazarea dulce cu care se poate trece o parte din iarna, fasolea in pastai din care se naste o minunatie de ciorba, usturoiul, ceapa, pastarnacul, morcovul, cartoful, salata, vanata..., gradina mea...pe Grigole Lese, Nicu Alifantis, Nadia si Tiriac, pe altii, multii altii nascuti pe acest pamant...ii are europa?

Stiu ca nu-i are...
...cu parere de rau cred intr-un adevar- europa are probleme, a da vina pe noi nu este solutia, ea trebuie cautata in alta parte..., in ea...

Doua lozuri

In margine de Hunedoara, intre otelarie si apa Cernei exista o anume ingramadire de cocioabe nascute din cartoane, placaje si caramizi adunate de aiurea. Din ele pornesc in dimineti copii cu ghiozdane in spate, isi duc pasii pe un drum de neinteles, ireal pentru o Romanie plina de bogatie, inspre o scoala in care gasesc ei si parintii lor o anume speranta.

Intr-una din zile o masina a politiei se opreste langa gard- din ea coboara trei vlajgani de politisti impreuna cu doi copii de vreo cinci ani- se duc pe jos inspre asezari. I-am privit mergand, impreuna trecand peste un camp de zgura, praf, multe resturi de margine de combinat si tare ciudata era imaginea- trei malaci in haine de stat alaturi de doi copii imbracati doar cu pantaloni scurti.
Dupa ceva timp se intorc cele trei haine ale statului impreuna cu o mama slabuta si mica in inaltime, in usa de masina de politie banuiesc doar ca trebuie sa semneze ceva, cuvintele i le-am auzit in schimb- Le rup eu mainile, sa nu mai le trebuiasca alta data bomboane!
...ce ar mai fi de zis!?...habar nu am...

In alta dimineata, inca inainte de a se ivi prima lumina a zilei, tot la margine de gardul pe care il facem noi, trei masini de politie oprite cu mascati cu tot, ceva s-a furat in lumea asta iar ei sigur au venit la hotul adevarat fiindca altul nu poate fi decat cel aflat la margine de oras, de lume. I-am vazut plecand fara el cu mastile lor cu tot.

In alta zi dincolo de gardul pe care il facem noi(o nebunie de gard, fara de rost dar cu mult interes pentru anumiti oameni, alti oameni ce au de castigat in urma nasterii acestui gard) - un pusti sta si ne priveste asteptand.
-ce faci ma, la ora asta nu a-r trebuii sa fi la scoala?
-nu, ca nu eu nu merg la scoala
- da cati ani ai?
-zece
-si de ce nu mergi la scoala?
-fiindca parintii mei nu au buletin...

Astazi o masina de teren cu volan pe dreapta opreste langa noi- omul ma intreaba cum poate sa ajunga la nenorocitii aia?...am ramas o clipa surprins in mine pana ce am realizat ce a vrut sa spuna.L-am sfatuit si l-am privit mergand cu masina inspre acea margine de omenire, de oameni fara de noroc banuind ca are in portbagajul masini o zi buna pentru ei.
Si atunci zilele din urma parca s-au aruncat peste mine si timp de o miime de secunda am simtit in mine ca Birlic s-a intors pentru a-si recupera cele doua lozuri si ca un Caragiale statea undeva in dreapta mea la umbra de nuc si scria ceva.

Inside

In toate faptele si miscarile din maini exista o anume simplitate, din ele ne hranim si ne miscam pe drum...
...de aceea, aceste imagini.

La cules de porumb.

Am fost in ziua de ieri la cules de porumb- nu al meu, al prietenilor mei ce salasuiesc intr-un sat apropiat orasului si am avut surpriza si placerea sa culeg porumb alaturi de trei femei ale satului.
Alaturi de ele, inaintand prin lanul de porumb, am fost pus la punct cu mersul satului, cu cine ce si cum, de ce unde si cand,... si am tacut, am cules porumb si m-am bucurat de privilegiul de a fi alaturi de ele. Dintre ele, una mi-a atras un anume zambet, are in jur de 70 de ani si trebuie sa recunosc ca m-am ferit sa am randul de cules porumb langa ea- daca ramaneam in urma ei, oare nu ramaneam socat pe viata?
A venit si o pauza de masa si ne-am asezat peste un pamant si am inceput a ne infrupta din mancarurile suedeze bine venite la o asa actiune. Nu am privit ce baga fiecare in gura, cu o graba fara de rost mancam branza, vinete, conopida, salata de rosii si doua felii de salam,- am mai ramas o data uimit, acea femeie ce se impleteste in varsta anilor 70, a baut un pahar de tuica, a mancat multe feluri de mancare dar tot timpul avea langa ea un cutit cu care isi taia bucati de slanina.
Toate aceste fapte se intamplau peste un pamant romanesc mirific, intre dealuri cu lumini si umbre pornite de la un soare indepartat undeva intr-o margine, un soare de inceput de octombrie si mult mi-a placut fosnetul porumbului, glasuirea oamenilor de langa mine, minunatia de pasari ce ce se faceau auzite si-n unele clipe, linistea deplina- o liniste ca o asteptare, ca un cuvant, ca o dorinta ajutatoare pentru o alta liniste- cea sufleteasca.
Inspre inceput de noapte ajuns acasa in apartament, mi-am intins oboseala peste pat si dincolo de ea m-am simtit mai altfel fiindca am trecut o zi in care am facut ceva, am lasat o urma in urma mea in acea zi si mai ales m-am simtit bine fiindca am auzit vorbe, am simtit stari de bucurie, suparare, curiozitate si inca alte miliarde de stari povestite si traite de niste simple femei ale unui sat.
O mica suparare am intr-un final, o minunatie de fotografii as fi putut face in acest cules de porumb, as fi vrut asta de la bun inceput dar m-am gandit la ce ar fi spus acei oameni despre mine, oraseanul care in loc sa-si faca treaba, sa culeaga porumbul pentru care a venit, el se comporta in fapt ca un adevarat orasean, cu fite si figuri de om destept ca are un aparat si ca el se simte si da un iz ca se afla deasupra acelor oameni porniti la cules de porumb.
Nu am vrut asta si poate intr-un final de cules am lasat si eu un strop de vorba buna pentru un viitor intr-un sat in care am un teren, o gradina, cativa pomi si un anume vis
- fiindca ce am fi fara vise, fara dorinte?
-cred, eu ca atunci am fi la margine de lume in care un simplu vant ne-ar arunca in fara de rost si neputinta si atunci totul ar fi degeaba.

Fotografii