Puterea familiei

Ziua de maine- patronul a inceput sa nu mai aiba comenzi si ma asteptam la aceasta inca de acum trei, patru luni,- acum traieste un capat de drum si-n disperarea lui accepta orice lucrare- ziua de maine imi poate oferii o alta surpriza sau nu- lopata. Alaturi de un frig si de un inghet a ceea ce trebuie inlaturat cu lopata voi fi si eu si inca o data in viata aceasta voi ajunge la margine de putinta- si devine din ce in ce mai greu odata cu trecerea anilor.
Sunt curios in ziua de maine fiindca simt ca ea ma va duce undeva, la o anume limita si ca mie, unul imi va fi greu sa o trec.
Ce voi face?- inca nu stiu, raspunsul il voi afla maine dar dincolo de el stiu o certitudine- ca am acasa o familie, o sotie si un copil si ca impreuna suntem o putere.
O putere!
Puterea de a fi o familie cere eforturi si sacrificii din partea tuturor fiintelor din acea casa...scriu cuvinte parca banale si fara de rost si aspect dar in ele gasesc un adevar...fiindca maine daca nu voi mai putea..., acasa ma voi intoarce ...,

O respirare din trecut pentru viitor.

Traim un sfarsit de toamna fara de ploi si un inceput de iarna fara strop de zapada, exista frigul si lumina zilei ce se pierde cu fiecare zi in noapte, exista gradina in care totul se traieste sub pamantul ei si mai exista multe altele despre care stim sau nu, pe care le simtim, dorii, rabda, iubii sau ura si dincolo de ele poate ca...

PLICTISEALA TOAMNEI nu poate avea o anume descriere. Aceasta plictiseala are trasaturile melancoliei. Ie o intristare scumpa poetilor. Un poet delicat, Rene Bazin, a judecat anotimpul acesta ast-feliu: ,,S'ar putea zice ca sint aproape atitea toamne cite zile are si toamna. Nici un anotimp n'are atitea nazuri, atitea repetari, atita zor, atita zabava, atitea furii si-atitea desmierdari, deopotriva de ucigatoare. Cei cari au trait anotimpul acesta la tara, stiu. Stiu si cit ie mai graitor de cit primavara si de cit vara, mai aproape de noi si mai miscator. Taina ie ca anotimpul acesta ie trist. Trece. Inca dainuieste si se calatoreste. Il jelim. Il iubim pentru subreda lui splendoare, pentru istoriea, intru totul asemanatoare cu-a noastra, pe care o-ngina.
Anotimpul acesta ie nuantat ca si chinul. Ceea- ce nu se poate spune despre bucuriile noastre".

Trecutul ne arata cine suntem, ziua de azi, viitorul- prin aceasta citire din trecut am luat o pauza, am mai respirat...

Tara este inca in criza, (de parca a fost altfel ce cand ma stiu eu in ea!), politicul nostru isi vede mai departe de treaba, se arata si ne arata lumea lui in functie de interesul lui iar eu, unul, om ce mi-am pierdut de mult increderea in el, mai asist inca o data la o parodie deja trecuta, pe care el ne-o indeasa pe gatlej.
Uneori incerc sa-i inteleg si rabdare am, dar parca tupeul lor si insistenta cu care vor sa ne arate ca ei au dreptate si ca noi nu stim, imi provoaca o anume voma,- bugetul viitorului an, eliminarea bugetarilor din sistem, concedierea unei anume sefe de la un arpps sau asppde( nu au importanta literele), o prostie nascuta dupa ani de interese in care multi bani s-au dus din averea noastra inspre interesul unui anumit partid si inca multe altele de care habar nu avem, ma duc cu gandul mai departe si prin el, o alta intrebare ma face sa-mi pun- DE CAND SI PANA UNDE?
Adevarat, avem gradinile noastre si prin ele ne simtim stapani pe viata noastra, dar copii nostri...?

EI...?

De cand si pana unde?

Sistem sanitar

Doua ciori zburau, una dintre ele zice- uite un stalp de betooon...


Fac cumparaturi in fiecare zi, vad si ma minunez uneori cum de pot acele femei de dupa tejghele si vitrine frigrorifice sa faca fata muncii pe care o fac, rabdarii cu oamenii ce odata cu ceea ce doresc sa cumpere isi aduc si o parte din frustrari, frustrari ce nu au nici o legatura cu ele dar care le fac uneori... si-n fiecare zi, viata mult mai grea, iar ele trebuie sa mearga mai departe, sa vanda.

Astazi in fata unor vitrine eram si-n asteptare...o vanzatoare si o fosta...
-ce mai faci?
-ce sa fac, nu mai sunt vanzatoare...m-am saturat si acum fac scoala de asistente...
-bravo tie, esti tanara, ai viitorul in fata...
-da, m-am saturat sa stau cu capul plecat ...si cand voi termina scoala abia astept sa vina si ei cu capul plecat la mine.

Am privit, am auzit si parca nu-mi venea sa cred........ si mai apoi gandul m-a dus la oamenii ce muncesc in acest sistem sanitar al tarii.
Nu are cum, nu se poate ca oamenii sanatatii noastre sa gandeasca astfel, mi-am zis, dar totusi o intrebare a ramas in mine.
Cine suntem de fapt sau cum am ajuns aici?

Un om beat ce umbla pe mai multe carari, cade in genunchi la un moment dat si-n fata lui vede o femeie- ce faci?
-fac trotuarul.
-pai, nu puteai sa-l faci si tu mai lat?

Inca zambesc...

Cainele -cel mai bun prieten

Trimisii nostri in spatiu pentru a ne hotara binele au zis- de azi pe mai departe, se pot omora cainii fara de stapan.






Am lasat o liniste.



Sa inteleg...


...si nu pot.
Si ma intreb si incerc si ma duc in trecut cu speranta ca poate el ma va ajuta.
Primii caini au fost ai copilariei mele si-n orasul in care traiesc, nu-mi aduc prea multe amintiri, mult mai multe imi aduc cei de la Chiuesti, un sat aflat la intalnirea a trei judete, Cluj, Maramures si Bistrita, satul in care s-a nascut mama mea si-n care mergeam in timpul comunismului in vacantele mele, si-n care uneori ii tineam locul de cioban la o turma de oi unchiului meu pentru o zi, zi in care el putea merge la coasa, la strans de fan sau alte nevoi.
Si mult ma mai urau acei caini la prima intalnire si tare dragi imi erau mai apoi cand stiau cine sunt si ce rost am in acea turma de oi!
Anii au trecut, ii vedeam uneori prin oras si nu ii simteam...mai tarziu a venit intr-o zi un inceput de revolutie iar eu eram in armata. Era iarna, era frig si desteptii acestei unitati au hotarat sa stam in in transee si in gropi separate in jurul unitatii pentru a o apara de teroristi.
Era frig, groaznic de frig- aveam patru perechi de izmene, patru perechi de ciorapi in picioare, o alta imbracaminte peste mine si cu toate acestea imi era frig in noptile pe care trebuia sa le traiesc in acea groapa pentru a apara o unitate.
Era atat de frig incat imi dadeam jos bocancii din picioare si ii puneam pe marginea gropii in care stateam in noapte si cu ele sub mine prin amorteala lor simteam o altfel de caldura.
Si-n una din acele nopti un caine vagabond al unitatii s-a apropiat de mine si l-am ademenit si mi l-am lipit de trupul meu si astfel am trecut frigul noptii impreuna, imbratisati.
Oare ce o fi gandit acel caine, oare cat de mult simtea el frigul acelei ierni incat in urmatorul inceput de noapte si de frig a venit din nou langa mine pentru a fi impreuna prin acea trecere de noapte friguroasa!?
Ne-am imbratisat din nou, impreuna am trecut prin frigul acelei nopti si prin caldura trupurilor noastre am reusit atunci,- acum ma intreb, de ce vor unii sa-mi omoare cainele si caldura pe care am avut-o impreuna?
Poate ca nu au simtirea frigului sau a aceea de a fi oameni...sau caini!? ........................

Iubire pentru ei

S-a facut si s-a vrut,
s-au dus sau, s-au adus,
au vrut sa fie sau nu,
era o nehotarare sau o certitudine,
si impreuna s-au intalnit,
pentru o alintare sau un somn,
pentru un dor sau parere ,
si mai apoi si-au zis sa o ia de la inceput.
Acesta a fost un sfarsit,
...inceputul va fi mai apoi
si poate mai usor
fiindca toate se leaga si se impreuna,
...si ei inca nu stiu...
Din partea mea- iubire pentru amandoi!
Sarut mana!

Amintiri, zambete si flori.

Ma intorc, in timp prin imagini.

Si vad...

...si imi este dor...

...si zambesc..., fiindca astazi patronul meu a virat 200 de lei din salariul meu, catre ajofm. Au considerat ei ca in trecutul somajului meu, mi-au daruit prea multi bani iar acum eu trebuie sa le dau inapoi timp de un an si jumatate, cate 200 de lei in fiecare luna.

Dar nu am cum sa fiu suparat, fiindca am aceasta imagine si nimeni nu poate sa aiba drept asupra ei.
Este a mea si impreuna, zambim- sanatosi sa fim!