O respirare din trecut pentru viitor.

Traim un sfarsit de toamna fara de ploi si un inceput de iarna fara strop de zapada, exista frigul si lumina zilei ce se pierde cu fiecare zi in noapte, exista gradina in care totul se traieste sub pamantul ei si mai exista multe altele despre care stim sau nu, pe care le simtim, dorii, rabda, iubii sau ura si dincolo de ele poate ca...

PLICTISEALA TOAMNEI nu poate avea o anume descriere. Aceasta plictiseala are trasaturile melancoliei. Ie o intristare scumpa poetilor. Un poet delicat, Rene Bazin, a judecat anotimpul acesta ast-feliu: ,,S'ar putea zice ca sint aproape atitea toamne cite zile are si toamna. Nici un anotimp n'are atitea nazuri, atitea repetari, atita zor, atita zabava, atitea furii si-atitea desmierdari, deopotriva de ucigatoare. Cei cari au trait anotimpul acesta la tara, stiu. Stiu si cit ie mai graitor de cit primavara si de cit vara, mai aproape de noi si mai miscator. Taina ie ca anotimpul acesta ie trist. Trece. Inca dainuieste si se calatoreste. Il jelim. Il iubim pentru subreda lui splendoare, pentru istoriea, intru totul asemanatoare cu-a noastra, pe care o-ngina.
Anotimpul acesta ie nuantat ca si chinul. Ceea- ce nu se poate spune despre bucuriile noastre".

Trecutul ne arata cine suntem, ziua de azi, viitorul- prin aceasta citire din trecut am luat o pauza, am mai respirat...