A venit si randul fasolei sa ajunga pe masa gradinarului, desii e trista fiindca nu se implineste precum ar vrea- un soare prea puternic pentru acest sfarsit de august si o lipsa de ploaie fac pastaile de fasole mai seci, parca, mai fara vlaga si continut.
Si-n caldura acestor zile, si-n chinul de a fi sudor, si somn obositor in apartament, simt inca cu mirare timpul noptii pe care am petrecut-o pe mal de Mures in care am indurat un frig de neinteles.
Este cald, gradina sufera in timp ce tentativele mele de a o uda o fac parca sa se rasuceasca, sa se chirceasca in durere si-n intrebare- ce se intampla?
Lipsa de apa o simte si iarba ce inconjoara gradina, s-a uscat, s-a coborat inspre pamant, pipernicita iarba, si din ea au ramas undeva ridicate in sus, firisoare verzi de tulpini cu flori albe in capat, flori de uscaciune si durere.
Si totusi, in tot acest timp gradina nu se lasa, fructe ale bucuriei si dorintei de a fi mai departe se implinesc prin marire si culoare, flori inca se mai nasc si toate aceste minunatii isi vorbesc intre ele intr-o limba si-un sunet abia auzite de om- inca nu am trait o noapte alaturi de gradina, banuiesc doar ca-n miezul noptilor de vara atunci cand linistea devine stapana peste sat, acolo, intre legumele gradinei exista un zumzet de poveste, de pareri si impliniri, de suparari si bucurii, de amintiri si sperari. Si mai cred ca omul care poate auzii toate acestea s-a nascut mai aproape de pamant, mai aproape de stele si de toata minunatia acestei vietuiri ce se imprastie peste acest spatiu.
Nu stiu cum, poate sau parca prin vis am implinit si o masa pe care am asezat-o in gradina. Sa nascut din lemn aruncat de cineva, din un strop de bunavointa si din multa, multa imaginatie.
A mea nevasta a imprastiat lac peste ea, cu multa placere si dorinta a incercat sa o faca cat mai frumoasa.
Acum este parte de gradina, alaturi de noi.
Si intr-un final ma intreb ce mai pot sa scriu?
