Gradina mea a avut astazi un oaspete deosebit,poate are numele Alina, are in jur de 30 de ani, o fire vesela si optimista si un alt fel de a vedea lumea. O parte din ea am vazut-o si eu prin felul ln care am putut sa manevrez un scaun rulant pentru persoane cu handicap peste asfaltul orasului plin de gropi, de masini prea grabite, de oameni cu priviri prea insistente.
Exista o fire si o stare ce apartin acestei natii care nu imi este deloc straina, si pe care de multe ori am incercat sa o inteleg dar greu imi este fiindca fac si eu parte din ea, vizavi de felul in care sunt priviti oamenii cu probleme.- fiindca este greu si nu se poate, dar chiar nu se poate sa existe o asemenea indiferenta fata de alti oameni ca noi, indiferenta pornita prin simpla constructie a unei rampe si sfarsita prin chinul birocratiei, al legilor tampite si al falsei protectii a persoanelor cu handicap.
Cred ca maretia si puterea unui popor se vede si prin felul in care el are grija de cei fara de putere insa eu vad ca in aceste vremuri tarzii ei sunt loviti cel mai mult fiindca nu au puterea de a riposta.
Alina s-a simtit bine astazi, aerul satului, zgomotele lui si in fapt simpla iesire dintr-un apartament mult prea mic pentru ea, i-au fost clipe de bucurie- am vazut asta in zambetul ei la despartire si o parte din el l-am luat cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu