Jurnal- amintiri despre un perus.

A fost odata un perus, privind multele fotografii din calculator, mi-am amintit de el.

Candva, din apartament, in mijlocul vietii.

Prima data am cumparat barbatusul, cel cu pene verzui. Pufu.

Pufu a invatat sa repete cuvinte, ni le spunea zilnic atunci cand avea o oglinda sau ceva asemanator, langa el. Dupa ce a avut pereche, repeta cuvintele mai putin.

Iata-l si pedepsit pentru prea multa galagie, pus sus pe dulap isi oprea ciripitul uneori prea agasant cand noi eram prea obositi.
Cativa ani a facut parte din familie, am trait si ne-am bucurat impreuna.
Pufu a avut langa el in acesti ani trei femeiusti. Greu cu ele, doua au zburat pe primul geam deschis iar a treia a murit intr-o zi caniculara de vara . Pufu a zburat de doua ori afara din apartament. Prima data a intrat inapoi in bloc prin primul geam gasit deschis, sa nimerit sa fie al vecinei cu un etaj mai sus, iar a doua oara a zburat pe balcon cand cineva din casa a inchis din greseala usa dupa el. O jumatate de ora a stat pe balcon fara sa ciripeasca nimic. Cand usa sa deschis intr-un final pentru el, a zburat direct pe cusca lui din camera. Bietul Pufu prin ce o fi trecut in acea jumatate de ora!
Iertare sa avem si el sa ne ierte.
Ne-a bucurat viata si pentru asta ii multumim.
P.S.
Recitesc ceea ce am scris si imi pare ca in cuvintele scrise nu exista dragostea si simtirea care a fost intre noi si acest perus- iertare pentru el, noi suntem umani.