n

n

20 martie 2011

Despre bloguri

Duminica fiind, zi libera pentru mine, am strabatut blogurile pentru a imi face o idee mai realista despre ce se intampla si cu ce se mananca ele.
Sunt multe, o mare de bloguri strabat internetul, este un fapt bun, aceasta bunatate face grea alegerea unor preferinte si fiindca timpul este limitat, cred ca nu am incotro si trebuie sa ma limitez doar la cateva, la cele care pe moment imi sunt aproape sufleteste. Sunt sigur ca daca as insista in cautari, as gasi mult prea multe bloguri placute mie, din pacate nu exista timp si ca simtul sau sufletul meu nu poate fi asa de mare incat sa cuprinda o anumita parte din ele.
Apoi am facut o analiza a ceea ce cauta oamenii pe blogul meu si rezultatul a fost dezamagitor. Ei cauta informatii clare despre ceea ce scriu,despre gradinarit si legume, informatii pertinente si le inteleg dorinta dar dezamagirea lor imi spune ca ceva nu este in regula cu mine, cu ceea ce scriu. Acum ce sa fac, sa ma apuc a da sfaturi pertinente, citate din cartile pe care le am despre gradinarit, sa bat netul, sa fur idei pe care sa le preschimb in cuvinte, ca si cum ar fi ale mele?
Poate as fi mai cautat daca as face asta dar din pacate, nu pot. Nu pot sa imi pierd timpul, nu il am, pentru a da altor oameni informatii despre subiectele care ii intereseaza pe ei, exista o lume imensa care face acest lucru, eu pot doar a povesti, a darui povesti celor care au nevoie de ele.
Nu stiu daca reusesc asta, nu stiu daca le ocup degeaba timpul mult prea important altor oameni, caz in care imi cer scuze, dar simt ca doar atat sunt in stare si ca nu vreau sa fiu mai mult de atat.
Inca ceva, au trecut 20 de ani de cand nu am mai scris, un chin este pentru mine redescoperirea limbii romane si a acestor taste, si daca nu ar fi fiul meu priceput in calcutatoare si cu rabdare fata de mine, acest blog nu ar exista.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu