Inca o data, pe stanga, cum merg spre gradina.
Uit tot timpul, inainte de castel, trec si pe langa acest...nici nu stiu cum sa-i spun, stiu doar ca el exista si ca face parte din noi.
Gradinita nevestei mele- privirea, grija, munca si placerea ei, fac cat toate.
Iata si floarea mea, mazarea.
E tare, are nastere inainte de buruieni- cea mai dulce razbunare a mea.
Ar mai fi multe de scris- maine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu