Pornesc din bucuria unei flori.
Sunt o simpla samanta si ma bucur de legatura ce o am cu surorile mele.
Dar am o dorinta, exista in firea mea, si aceasta dorinta sfatuieste vantul sa se porneasca, sa- mi dea avant spre locuri nestiute pentru a da nastere.
Atunci incep a ma bucura si a-mi face rostul.
Mai apoi incerc a ma descurca, poate reusesc, poate nu, dar stiu de la suratele mele si de la trecutul ce trece prin mine ca exista cineva pe aceasta lume care are grija de noi.
Ei isi spun, oameni, eu cred ca sunt plante ce au puterea de a umbla, de a isi cauta singuri umbra, soarele, ploaia si pamantul.
Dar ei nu sunt supremi, stiu asta fiindca in asfintituri, obositi de munca,uneori, ii aud vorbind despre Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu