Gradina din apartament

Este ploaie peste pamant si cu fiecare strop cazut, pamantul gradinei sare in sus de bucurie alaturi de legumele obosite de prea multa seceta si de tentativele mele de udare. Este bine acum in gradina si in gand am a lasa legumele macar o zi sa se bucure singure, impreuna.
De aici, din apartament, gandind la gradina, o singura grija ma inconjoara, oare cum se descurca rosiile mele in aceste zile pline de nori, de ploi, de vreme rece? fiindca stiu ca in incapatanarea mea de a nu le stropii deloc cu solutii s-ar putea sa gresesc si sa le pierd- am mai patit asta si totusi continui gandind ca din greseli am avut de invatat si ca de data asta nu va mai fi la fel. Sincer sa fiu, nu sunt chiar atat de increzator in mine fiindca am cumparat pliculetul minune care combate mana, il am la gradina pus deoparte. Si totusi, nu ma las, rosiile stiu si au simtit asta dupa felul in care m-am comportat cu ele, multe pretenti au in atingere si-n vecinatatile pe care le au iar eu am incercat sa le satisfac toate dorintele.
Daca reusesc, aflu incetul cu incetul, cu fiecare zi in care ma strabat prinre reginele rosii si de voi reusii ma voi simtii mai implinit cu un zambet.
Si-n aceasta zi plina de ploaie, mi-am oprit un pic privirile inspre o parte a gradinii din casa.

Copacel de ardei iute daruit prin rasad de un coleg de munca, spune el ca ies ardei mici si iuti tare- asa sa fie.

O alta parte din gradina...si acum mandria sotiei mele...

... fiindca ea a avut grija de ea...

... si fiindca sunt gemene...

Cine suntem?

Cand stau la o coada pentru a cumpara ceva, uneori am parte de odihna in gandire, neuronii care raman ultimii de veghe (banuiesc ca sunt cei ce se ocupa cu respiratia si nu ma lasa a uita sa fac asta), se aprind brusc prin cele mai simple intrebari cauzate de cele mai simple vorbe auzite.
-Dati-mi SI MIE...aceste simple cuvinte spuse de cel dinaintea mea ma lovesc de cele mai multe ori si-n revenirea mea la realitate incep a imi aduna gandurile pentru vorbele ce le voi spune atunci cand voi cere.Si uneori spun si eu- dati-mi SI MIE...
Si tare rau imi pare dupa ce spun aceste doua cuvinte-...SI MIE...- De ce, de ce am in firea mea spunerea acestor doua cuvinte si de unde pana unde am eu vre-o legatura cu....cumparatorul dinaintea mea? Nu am nici o legatura in afara randului din care facem parte, nu au ei legatura cu mine si atunci este simplu si firesc sa ma intreb de ce ...SI MIE... din partea noastra?

Am pus un nor, asa ca o pauza si o reclama.

Sa fie acest ...SI MIE... doua cuvinte ce ne leaga in acelasi rand?
Sa fie vorbe nascute ca o linguseala la adresa vanzatorului sau vorbe intrate cu forta in sufletul de om ce a trait in lipsurire comunismului?
Sa fie poate nascute de undeva, de mult mai departe, din timpul Mioritei, a cuceririlor romane, turcesti sau a vecinilor?

Nu stiu raspunsul dar stiu ca mie imi pare a cersit, a mila si a speranta si ca prin acest...SI MIE... simt o parte de suflet traitor pe acest pamant romanesc.
Si inca ceva- un cersetor a venit la mine si mi-a spus- imi dati SI MIE...
Cine suntem de fapt noi ce stam asezati frumos la rand si atunci cand vrem sa cumparam ceva cu banii munciti de noi spunem...SI MIE?

Usturoi

Am cel mai tare usturoi. Samanta adusa de undeva din zona Dejului, punerea lui din toamna in pamantul gradinei, culmea- nebagarea mea in seama fata de el si-n primul rand singuratatea lui, fara de vecini care sa-l deranjeze, l-au facut cel mai tare usturoi din tara. Desigur, nu cred ca acesta este adevarul dar eu vreau sa cred si sa-l lingusesc -usturoiule, tu esti cel mai tare din tara.

Sunt sigur ca el nu ma crede dar stiu ca se simte bine prin linguseala mea si mai stiu ca ma priveste intrebator atunci cand trec pe langa el.

Are aproape un metru jumate inaltime si nu incetez a-l privii cu uimire si intrebare- pana unde si pana cand?

In gradina am cei mai nepriceputi cartofi din tara, patrunjelul care a iesit din pamant unde a fost voia lui ci nu a mea, castravetii... alt necaz... dar printre toate acestea ma simt implinit ca am cel mai mare usturoi din tara...,din lume...

lacul cincis

Acesta este lacul Cincis, o apa adunata prin oprirea raului Cerna pentru combinatul orasului Hunedoara, un lac nascut peste un sat, un sat ce a trebuit sa-si mute intreaga viata si cimitirile undeva pe un deal, departe de apa paraului in care isi avea vatra. Mult prea seci imi suna cuvintele pe care le scriu, comparatie si traire cu ceea ce sa intamplat in acele timpuri nu am, nu stiu, doar atat pot ...

...a pescuii, a nu pescuii fiindca tot timpul trait de mine pe malul acestui lac nu ma dus prea mult cu gandul la peste ci la ceea ce a fost candva sub acest intins luciu de apa. Am auzit povesti despre turla bisericii care atunci cand barajul este scazut, s-ar vedea- nu am vazut-o niciodata, pereti de casa pietruita am vazut si mal imens peste ceea ce ar fi fost candva un drum de tara, da.

Undeva inspre inceputul barajului, exista si nu, aceasta biserica. De multe ori am privit-o cu admiratie si parere de rau, imaginatia mi-a plecat peste luciul apei si peste padurile din jur si o dorinta si parere de rau am simtit tot timpul pentru intreaga lume si viata ce a trait in jurul acestei biserici si dincolo de toate acestea, trecutul ei mi-a adus prin imaginatie, muzica clopotelor ce adunau oamenii peste acest pamant pentru a fi impreuna la bine si la greu-cate botezuri, casatorii si inmormantori si-au trait vieturire in ea?
Si acum, acum cresc copaci pe acoperisul ei, zidurile se coboara incet inspre pamant, oameni trec cu ...barca pe langa ea privind-o ca pe o curiozitate, nu ca pe o biserica si inca cate alte fapte s-au intamplat in jurul ei pe care ea nu are puterea de a le povesti.

Ea tace acum, intregul baraj s-a umplut de vile pe malurile lui, de interese si placeri, ea fiind undeva mai departe ma intreb acum cat timp va mai fi pana cand ea isi va urma satenii care i-au dat viata?
Sper ca niciodata si ca va ramane acolo, nu ca o curiozitate ci ca un trecut, pentru viitor.

Seceta in gradina2

Am pornit a uda plantele gradinei cu un cer incarcat de nori negrii si mai apoi si de tunete tarzii, semn ca poate undeva ploaie este. Si am smuls din buruieni si am udat din nou cu apa adusa de junior in galeata si stropitoare si din nou am smuls in timp ce pustiul meu radea de mine aducandu-mi apa- tu chiar nu vezi ca vine ploaia!?
Si a venit, cu vant rece si cu putere a venit si a tinut vreun sfert de ora. Ascuns sub leagan priveam spre gradina si parca o ciuda intreaga ma inconjura, taceam in ea si doar priveam. Cand totul sa oprit, mi-am ridicat oasele si am continuat sa ud pasind peste ceea ce ar fi trebuit sa se cheme noroi- in el am facut un semn cu un bat, pamantul uscat ce a iesit la iveala parca radea de mine si in acea clipa am strans tot si am plecat. Privind in urma am vazut cateva fire de fasole, de ardei si rosii, zambeau putin triste fiindca doar ele au reusit sa primeasca un rand de apa de la mine.
Ascult Pasarea Colibrii si ma intreb- de ce ar interesa pe cineva prostiile mele? ...mai bine in loc de raspuns scriu cu stiinta ca peste un an as putea citii si stii...
...mult bine pentru mine si peste un an!
maine am de gand sa merg la pescuit si-am sa scot din husa cu mult drag si placere telescopul de sase metrii facut din fibra de carbon si daca nori si fulgere vor venii, voi continua sa pescuiesc fiindca stiu ca nu va ploua si fulgerul nu ma va lovii. Glumesc...

Seceta in gradina

Este seceta, norii sau invartit, au privit si au plecat, m-au lasat pe mine cu gradina si cu intrebarile. Fasolea nu are puterea inaltarii, a inceput sa-si sacrifice primele frunze, au ingalbenit si-n curand vor incepe a imbogati pamantul gradinei pentru un anume viitor - rosiile au inceput a isi strange frunzele pentru a proteja seva ce trece prin ele de caldura directa a soarelui- morcovii, ceapa, patrunjelul, pastarnacul si usturoiul au ceva rezerve in radacinile lor si pot a traii mai departe pana la un anumit stadiu de dezvoltare dar tot acest sacrificiu le va schimba gustul si mirosul iar eu acum ma intreb ce pot sa fac pentru a merge mai departe?
Nu stiu totul acum, acum doar privesc spre cer...

...si sper...

Rosia verde2

...am inceput ai rupe frunzele ce atingeau pamantul fiindca stiam vorbele ei din anii trecuti- nu-mi lasa frunzele sa se coboare pe pamant, in sus vreau sa ma inalt.
M-am intrebat atunci de ce o asa mare dorinta si-n timp mi-am dat seama ca pe langa dorinta ei de inaltare, eu gradinarul trebuie sa am grija ca pamantul care ii da viata sa nu-i atinga frunzele fiindca in aceasta atingere se afla moartea ei si ca astfel mana ii va aduce sfarsitul inainte de inceput si fara si cu mila i-am rupt primele frunze.. Am facut aceasta rupere de frunze pe timp uscat si nu am mai atins rosia un timp in care ranile facute de mine sau cicatrizat.
Apoi am pus pamant bogat la radacina ei si apa i-am daruit fiindca mi-a cerut.

In timp ce scriu aceste cuvinte ascult din trecut Alifantis...si acum vad pentru prima data aceste imagini...

Frumos si frumosi sunt toti acesti oameni ce sau adunat pentru o bucurie!

Dar sa nu uit- am acoperit pamantul bogat din jurul radacinei si astfel am aerisi-o si i-a placut ,mai ales in noptile cand aerul mai rece ii gadila radacinile mult prea incalzite de soarele zilei.
Acum traiesc cu intrebarea- de ce nu incep a stropii rosia cu solutie contra manei mai ales ca stiu ca nefacand acest fapt pot pierde Regina?
Si este un chin a umbla printre rosii si a avea grija de ele fiindca simt ca un simplu praf sau o simpla atingere ii poate aduce sfarsitul si nu as vrea asa ceva.
Acum ma opresc fiinca asa simt si ascult...poimaine Doru Stanculescu implineste 61 de ani, multi ani!- iar frumosul de Pittis acum se odihneste...

Rosia inca verde 1

Le-am pus samanta in pamantul gradinei poate prea repede si ea si-a dat seama ca nu este timpul ridicarii din pamant si sa ridicat cand a vrut si a stiut ca ii va fi bine.
M-am ferit cat de mult am putut sa o ating, era copil mic si am lasat-o sa se zbenguiasca in voie.
Apoi cand a prins un pic de putere ...
si am mai continuat a scrie despre ea si ticalosul de goagal a facut totul pierdut si a ma repeta imi pare o prostie asa ca si maine este o zi... mai bine scriu pe hartie ca astfel nu o poate sterge nimeni.
Mama lui de internet...!
.

Ploaie peste gradina

Astazi mi-am plimbat pasii goi printre rosii si multe vorbe am avut impreuna de spus.

Sunt flori, multime de flori si asta inseamna viitor. Mult risc acest viitor prin faptul ca nu le stropesc cu solutie contra manei si nu ma inteleg de ce?

Cel mai tare pom din parcarea plina de legume!- cred, eu.

Si nimic nu poate fi mai frumos in gradina peste care ploaia nu a vrut sa se coboare din ceruri decat aceasta ploaie ce sa inaltat din pamant.

Gradina tarii

Au trecut norii peste gradina, au aruncat doar o privire inspre ea si au plecat mai departe lasandu-ma pe mine cu ochii in soare. Nu a fost ploaie peste gradina si legume in aceste zile si astazi cand am ajuns printre ele nu am mai putut sa le fac fata- toate vroiau apa.
M-am asezat peste iarba la margine de gradina, am privit, am gandit un pic si am hotarat, astazi este ziua rosiilor. Spre ele m-am indreptat, printre alte straturi am trecut si inainte de a ajunge, morcovii s-au agatat de mine prin frunzele lor. Mi-am aplecat privirea inspre ei si i-am intrebat ce vor? S-au facut lideri de sindicat in gradina si au inceput sa-mi spuna doleantele legumelor din gradina- ca fasolea are pretentii de sapat pe langa ea si de pari pentru cele care au trecut de gradinita, ca ceapa care nu are prea multe pretentii la pamant ingrasat ar vrea macar o atingere, ca virgula, cartofii pe care i-am pus prima data in pamant in viata mea de gradinar se chinuie si ca de ce m-am apucat de pus la ei daca habar nu am ce si cum cu ei, ca de ce am amestecat in pamant salata cu usturoiul, ca de ce ....si de ce? Si am obosit pe sistem nervos chiar inainte de a ma apuca de treaba... si am luat o pauza de gandire.
Si asta cu speranta ca exista....






Am uitat ceea ce este important- moni,iri, vrajeala cu judetele tarii, pepe si oana, o alta oana, pasajul din bucuresti pentru care se bat unii in merite ... si intreaga noastra tara in care traim...

Blog

Am asteptat musafiri, au intarziat si-n acel timp am facut o plimbare printre bloguri.Citind dupa un timp o intrebare a inceput sa se nasca in mine- ce caut eu de fapt in fata monitorului? Dupa ceva timp mi-am amintit adolescenta in care scriam, jurnalul pe care il tineam si caruia la un moment dat i-am dat foc fiindca pur si simplu asa am simtit atunci ca trebuie sa fac...si mi-am zis ca poate placerea scrisului ma face sa bat tastele.Mai apoi intrebarile au continuat - si ce lagatura are placerea mea cu alti oameni?...cu ce fel de drept ma infig prin acest blog in timpul altor oameni care vor sa caute ceva ce-i intereseaza si dau peste mine? Si inca...mai apoi au venit si musafirii...si au plecat...si tare nenalocul meu m-am simtit cu acesti oameni de bine la mine in casa .......si m-am intrebat de ce? Poate, poate fiindca am ramas undeva in urma in adolescenta mea si de atunci nu am reusit a invata un alt fel de loc, de spatiu, de a fi?
Acum ma opresc fiindca sunt prea multe de spus despre toate si loc nu au in aceasta noapte.
Scriu de fiecare data ascultand muzica, altfel nu pot- acum este randul lui Grigore Lese.
Noapte buna! maestre.

cum sa spun si cum sa fac
cum se zbate o streasina de casa....
unde?

cum sa fac sa ma satur de apa?
imi este sete si pornesc pe un drum lung pentru a ajunge...
si ce bine este cand am alaturi de mine oameni satui..

cand un cuvant se naste, nanasul lui as vrea sa-i fiu
sa am puterea de a-l lua prin inceputul lui si a il oferii lumii
si intreaga lume sa stie ca el exista
ca are un inceput
si ca poate sa fie mai departe...

Sau dus zile, noptile sau alaturat, o clipa si un parfum de brad proaspat taiat sau intretaiat si impreuna au pornit la drum.
Si au zambit- eram acolo
in umbra stejarului batran
si ne era bine.

Cand primesc o secunda in dar ce as putea face cu ea, in ce fel de chip sa o desfasor si cum sa fac pentru a o simtii cat mai bine?
In chip de inger sau zbor de porumbel poate ar fi bine si multumit de as fi oare mai departe as putea?
Pasesc, cu ea ma adancesc si sper sa jungem in locul in care timpul este oprit si impreuna sa ne odihnim pentru a putea ajunge mai departe...

clasa politica

Am ascultat radioul si moderatorul arunca o intrebare asupra noastra- de ce noua ne
este frica de curentul nascut din geamuri si usi deschise? Mai apoi ne-a detaliat acest subiect si ne-a demonstrat ca aceasta frica de curent este o frica aparte ce tine doar de natia noastra.
Sincer, cred ca are dreptate intr-o masura foarte mare si acum vreau sa ramana asa si sa continui a imi pune o parte din alte intrebari ce tin si au legatura cu aceasta tara si neam.Si sunt o multime ceea ce inseamna ca e de bine- suntem o natie aparte chiar daca partea aceasta este mai altfel decat a altora- suntem Miorita dintre Carpati, Ana lui Manole si Luceafarul lui Eminescu, suntem o tara guvernata de oamenii alesi de noi care se schimba si se perinda intre ei si ajung tot timpul sus unde ei se simt bine prin puterea lor. Si l-am mai vazut pe Dinu Patriciu pe televizor si intrebarea moderatoarei- cand o va duce bine aceasta tara?- Cand clasa politica se va destepta si va avea dorinta de a face ceva bun pentru acest popor.
Si-n raspunsul lui mi-am adus aminte de frica romanilor de curentul nascut din geamuri si usi deschise si o secunda ma strabatut si tare mult ma durut...

Flori din gradina de legume

Prin gradina am trecut si am adunat flori- intr-o plasa le-am adunat impreuna, apoi le-am privit si miros din partea lor am incercat sa simt. Ce fel de miros poate sa se nasca dintr-un fir de marar, de ceapa si de usturoi, din cateva frunze de leustean si patrunjel si cu frunzele de salata drept culoare si marinimie? Stiu mirosul findca eu le-am facut adunarea si mai stiu inca o data- miros a gradina si a implinire.

Si ma simt bine.

Gradina perfecta

In drumul pe care il strabat inspre si dinspre locul de munca, exista o gradina pe langa care trec si de fiecare data incetinesc mersul masinii pentru a privii si a respira placerea acelei gradini.
In multe dimineti vad gradinarul cum isi uda gradina, in multe dupa amieze vad alte si alte schimbari in gradina si nu incetez a ma minuna.

Admir si ma intreb -oare eu de ce nu am putinta acelui gradinar?
Nu stiu a raspunde, poate trairile acelei gradini si a acelui gradinar sunt legate intre ele intr-un fel pe care eu nu-l inteleg si poate nu voi reusii a-l intelege vreodata sau poate ca in lumea asta sunt simturi ascunse mintii mele si eu nu stiu. Intrebari, simple intrebari dar dincolo de ele raman cu o mare admiratie pentru trairea acelei gradini si pentru cei ce o inconjoara cu munca si placerea lor fiindca o asemenea gradina nu poate exista fara o credinta, o placere si o traire alaturi de fiecare planta-fiinta- in parte.
Sarut mana pentru placerea privirii si a stiintei ca se poate si ca exista.
Si inca o data...

... si ce bine este!...

Rosia- primii printi

Au iesit primii printi ai Reginei in gradina de langa parau. Micuti, dolofani, nascuti intr-o anumita ordine princiara, m-au surprins prin tupeul lor de a fi inaintea altora - de ce? nu stiu, stiu doar ca exista, sau poate in radacinile primei regine se afla secretul si tupeul.

Traiesc un chin si o placere prin minunata rosie si ma intreb cum de a reusit sa treaca prin mii de ani fara grija vreunui gradinar? Sau poate ca El asa a vrut ca ea sa ajunga la noi..
Imi trec pasii printre regine si ma feresc sa nu le ating, urma de mine sau praf sa nu las peste ele fiindca stiu ca nu le place, ca nu suporta un astfel de afront la adresa lor si astfel trecerea mea printre ele devine un chin si o placere in acelasi timp.

Vara la tara

In urma cu ceva timp un prieten a vrut sa se scape de casetele de casetofon si din intamplare am fost prin zona- din cele aproximativ 30 de casete am ales cinci, dupa o saptamana am ales a doua oara si am ramas doar cu una.Cu ea pornim la drum de fiecare data cand facem slalom printre gropile pe care primarul nostru hunedorean venit tocmai din America s-a gandit sa ni le ofere drept multumire ca noi l-am ales(eu, nu- de parca ar avea vreo importanta) si tare mult ii multumesc ca astfel trebuie sa conduc incet prin multimea de gropi care ne nenoroceste masina si nervii nostri si ca putem asculta mai multe cantece din albumul Pasarei Colibri. Printre cantece exista si unul preferat

Este bun cel ce a facut legatura intre cantec si imagini.
Nu am casa la tara, am doar o copilarie traita acolo si un pas ce sper sa-l fac, dar pana atunci exista o pasare ce zboara.
Mult bine!

Regina Rosie

Privesc prin gradina, o poveste a plecat in timp ce alta timid si nebagata in seama a inceput in aceste zile sa-mi arate ca exista- a facut asta prin primele flori. Despre regina gradinei scriu, despre cea care traieste alaturi de gradinar cea mai fascinanta poveste, o poveste care ii leaga pe cei doi prin drama sau fericirea ei-Rosia.
Cu tristete imi aduc aminte anul in care molima a dat peste ea inca de la inceputurile inaltarii ei si cum toate stradaniile mele de a salva ceva sau dovedit inutile.
Si-mi mai amintesc alt an in care rosiile au fost atat de incarcate incat au doborat sapte pari la pamant si de suparare ca nu le-am pus pari mai grosi au inceput sa se imbolnaveasca. Cam un sfert dintre ele a trebuit sa sacrific pentru ca celelalte sa-si poata duce menirea la bun sfarsit.
Dar cel mai mult imi aduc aminte cu placere anul in care au fost fericite , fara de boli si mai ales fara sa le stropesc cu nimic altceva.Ce an!
Si fara nici o indoiala, cred ca viata reginei in gradina de legume depinde in totalitate numai de gradinar si ca existenta ei pe tron sau detronarea ei se afla in mintea si-n mainile lui.
Doresc reginelor aceste tari, viata lunga!

Povestea mazarei

A inceput ca o intamplare, intr-o poveste a continuat si acum a ajuns la final si tare ma bucur si ii zambesc.

Cu aceasta punga a inceput. Am vrut sa cumpar 500 de grame de seminte, nu se gasea la magazinul respectiv decat de 200 si de un kil si cum 200 mi se parea putin m-am ales cu un kil si cand am ajuns clipa punerii semintelor in pamant mi-am zis ca nu sunt in toate cu atata multime de seminte. Am pus cat ma dus mintea si restul de seminte le-am imprastiat pe la alti gradinari.

Mai apoi printre frigurile inceputului de primavara si-a vestit nasterea- privind-o, amintirea pauzelor din scoala ma inconjura si toate tinerele fire de mazare erau multimi de copii aflati in pauza dintre ore.

Apoi au cerut ajutor pentru a se putea ridica spre cer, am fost acolo si impreuna am inceput inaltarea.

Ne-a fost bine impreuna si mult am ras cand le-am vazut uimite prin primele flori- erau tinere femei si tare zbenguite mai erau!

Si am mai trait o clipa de uimire impreuna prin primele pastai, prin bobul abia nascut si fara nici o indoiala a fost cea mai frumoasa clipa.

Si au trecut zile multe fara de ploi, privirea in sus o indreptam si nici un nor de ploaie pe cer nu era.O auzeam gemand a durere, ii era sete iar apa ce am incercat sa-i dau era mult prea putina. Am cerut ajutor unei alte gradini si gradinarul ei mi-a dat o pompa de apa si apa din paraul din apropiere am aruncat peste ea. Mult s-a mai bucurat!

Si mi-a multumit cand am inceput sa culeg primele pastai.

Ne-a daruit si am dariut si noi la randul nostru si implinire este in camara noastra prin micul si dulcele bob de mazare.
Acum din cele patru straturi mai este doar unul si-n locul lor sau asezat seminte de castraveti si rasaduri de ardei si varza.

Incarcata de rod si adusa de spate de batranete, mazarea va mai sta o zi in gradina.
Ma plec si ii multumesc pentru ca a fost alaturi de mine in gradina mea de legume si trec mai departe cu speranta ca vom fi din nou impreuna intr-un alt inceput de primavara.
Sfarsit.

salata, seminte

Respira si traieste gradina, trec vanturi, ploi si soare peste ea iar ea se simte bine fiindca prin toate aceste treceri stie ca gradinarul este alaturi de ea.
Acum salata pusa din toamna e mare, implinita a inceput a face seminte.

Blog

Intr-un final un prieten a ajuns pe blog, m-a vizitat cu o alta ocazie si printre vorbe mi-a spus despre blog. Un dram de uimire mi-a spus ca a ramas pe fata lui in momentul in care a inceput sa citeasca. M-a intrebat in fapt ce se intampla, de ce-i pare ca sunt un alt om prin ceea ce scriu si un altul in felul in care ma stie el de douazeci si ceva..
Am tacut o clipa, apoi mai multe si mi-am dat seama ca are dreptate si m-am intrebat- ce se intampla?
Exista realitatea zilei in care sunt sudor si in care simt arsurile stropilor in fiecare zi de munca si mai exista o alta in care traiesc alaturi de gradina mea in care arsurile stropilor de sudura devin stropi de ploaie. Si dupa putine ganduri am realizat ca acest blog face parte dintr-o alta lume si ca prietenul meu are dreptate- sunt lumi diferite.
Sunt doar o parte prin ceea ce scriu pe blog, ma regasesc in cuvintele scrise dar ele pier in clipa in care inchid blogul si in acea clipa uit cuvintele.
Implinit ma simt prin familie, restul sunt doar radacini ce o ajuta sa fie floare, de aceea ma rog sa am puterea de a nu amesteca aceste lumi fiindca in clipa in care se lovesc rezulta un dezastru.
Si-n drept daca mai vreau sa spun cine sunt aici, prin cuvinte, cred ca sunt gradina mea.
Fiindca pe acest blog sunt si ma simt ca si o gradina, altceva nimic si imi este de ajuns, aici.

Salata

Salata s-a inaltat in pasi de tango, frunzele-i sunt rochie, lumina soarelui, reflector, eu gradinarul, dirijor.
Astfel se trage cortina peste preaminunata si simpla salata, o minunatie de planta care imi incanta gustul si privirea prin puterea ei de a fi.

Intreaga ei vietuire in gradina mea, maine, ziua de azi m-a doborat prea mult.
Mult bine salatei!

Mazarea, bob cu bob

Si sa pornit culesul si plase sau umplut cu mazare. Ce se vede este portia familiei noastre, o parte din mazare a plecat la mama iar alta spre socrul meu cel harnic.

Si iata, mazarea ne-a adunat inca o data familia in jurul ei. A facut-o o data prin cresterea ei in pamant, atunci cand toti ne dadeam pareri ce si cum cu ea, sa fie mai bine si apoi treceam la fapte si o va mai face pentru o ultima oara atunci cand intreaga familie va sta la masa in jurul farfuriilor aburinde cu mazare.
Pentru tot ceea ce face pentru noi, un multumesc prelung...!

Mazare, primele boabe

Si iata prima multumire a mazarei.Am gustat din ea, atunci cand inca mai era vie si dulcele ei mi-a adus mireasma placuta. A fost bine chiar daca am adunat numai cat de un borcan si am plecat multumit inspre oras. Acest fapt sa intamplat in zilele trecute, astazi am vazut bucuria copiilor Victoriei legata de mazare si parca in copilaria lor mazarea avea un gust mult mai dulce.
Asa si este- copilaria este dulce pentru noi toti.
Sa fim dulci cat mai mult si mai departe!