Munca celor doua maini

Saptamana asta, patronul ne-a dat liber si m-am bucurat. De treaba ne-am apucat prin apartament- batut de covoare, smotru peste parchet, peste mobila si peste geamuri, tras de dulapuri, de paturi si inca o gramada de nimicuri ce intregesc o curatenie.
Dar toata aceasta fericire nu a durat prea mult si-n ultimile doua zile patul a fost cel mai bun prieten al spatelui meu...si au stat de vorba, si s-au imprietenit pana la durere, pana la o anume nepasare din partea mea, o nepasare ce mi-a aruncat in aer ciudata bucurie a acestor zile de concediu, de a traii.
Astazi m-am simtit si m-am tot intrebat - privindu-mi mainile la un moment dat, mi-am dat seama ...este trist si aceasta tristete o simt prin cele doua maini, prin mine...pentru simplul fapt ca acest timp pe care il traiesc si care nu-mi lasa nici o urma a muncii mele peste acest pamant, este de fapt o netraire....,e ca si cum nu as fi.

....si-mi rog mainile- faceti ceva...!
...si ele imi raspund- ce?
-

...si nu sunt ele vinovate...