Anul trecut am inceput bine cu rosiile. Le-am plantat ca de obicei, jumatate prin seminte, jumatate prin rasaduri primite de la stapana gradinei din lunca.Rasadurile le-am pus in pamant precum mi-a spus ea, cu multa tulpina acoperita de pamant chiar si in pozitie aproape orizontala, iar semintele le-am lasat o zi inainte de a le pune in pamant, in lapte, dupa sfaturile unor batrini dintr-un sat, batrani care nu foloseste rasaduri ci doar seminte.
Intr-un tarziu, rosiile din seminte le-au ajuns in inaltime si frumusete pe cele din rasad.
Am avut grija in tot timpul cresteri lor sa aiba tot ce le trebuieste, nu le-am stropit de loc cu solutie sperand sa repet figura dinainte cu un an cand nu le-am stropit deloc si am avut rosii, o minunatie!
Si le-a mers bine rosiilor, si eram mandru, ma credeam cel mai tare gradinar venitura printre gradinarii respectivului sat de unde am cumparat terenul.\
Si Dumnezeu mi-a dat vazandu-ma asa de infumurat, mi-a dat plante mari cu gogonele frumoase, mari si multe.
Mergeam la doua, trei zile si aveam grija de gradina nelasind pe nimeni sa se apropie de rosii nici pe baiatul meu nici pe sotie nici pe maicamea.Puteau smulge buruieni, puteau sapa cu sapaliga, puteau uda sau rari din plante, oriunde, dar pe langa rosii nu aveau ce cauta.
Si intr-o zi Dumnezeu mi-a aratat obrazul, stateam privind cu uimire, sapte pari cu rosii stateau intinsi pe pamant ca urmare a ploii dinainte cu o zi.Parii subtiri, greutatea plantelor si solul moale datorat ploii au pus plantele la pamant.
Le-am ridicat, am pus si cate doi pari mai subtiri, ca de aceea aveam, am incercat sa curat cat de cat de noroiul de pe frunze, am rupt multe din ele, pe cele care erau cu noroi pe ele, si am sperat.
Acum cer zcuze, am ceva treaba, si maine e o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu