Sotiei mele care pleaca departe

Incerc, pun un cantec, il ascult, apoi scriu.

Intind mana in sus, acolo unde cuvintele se zdrobesc intre ele,
prind unul in palma, il prind si-l trag in jos, aproape de mijlocul trupului meu, incerc sa-l mangai, sa-l inteleg fara al intreba la ce bun si cum ar putea sa-mi fie de folos.
Si il simt cum se freamata, cum se zbate ca o nastere, cum vrea sa se dezvaluie si sa-mi arate locul in care sta puterea lui,
in inima mea,
in dragostea mea fata de familie.
Doamne, da-ne putere sa ne trecem fericiti, impreuna.

Supusii regalitatii

A fost nunta de basm astazi. Am privit imaginile pe televizor si am incercat sa inteleg ceea ce vad si dincolo de imagini am vazut o altfel de lume, o lume in care muritorul de rand se bucura, in care omul simplu nu se simte stresat si amenintat in lumea in care traieste. Deosebire imensa intre noi si ei, nu fac apologia (un cuvant care sper ca are intelesuL pe care il stiam, candva) regalitatii, este ca ei, oamenii simpli, in binele lor traiesc o normalitate pe cand la noi normalitate inseamna chinul de a traii.
Suntem departe de ei sau suntem o alta lume? Prefer a doua varianta fiindca prima spune un adevar prea dureros.



Oare putem intelege bucuria oamenilor? Nu cred si tare imi pare rau.

Salata si ceapa pe masa

Incep sa scriu si imi dau seama brusc ca repet greseala de aseara- ascult radio si sunt stiri.
Mai bine dau pe muzica ...e mai bine, mult mai bine.
S-a trecut si ziua de azi, aceeasi rutina cu munca, cu dureri de oase, cu serialul de comedie de pe televizor si cu multa fereala de stiri.
Azi, multi nori, pic de ploaie- gand pentru gradina.

Ieri am fost la gradina si am ramas placut surptins de tupeul si taria cartofului.Are doar o luna de pamant si incepe sa-si arate coltii fata de vecina lui, salata. Si biata salata sa chinuit cu iarna, cu frigul ei si acum ramane mica fiindca un venetic are mult tupeu.
Ce sa-i faci!? sunt dramele gradinii.

Au inceput sa iasa si cartofii din stratul de ceapa, pe ei i-am pus mai tarziu dar si ei au tupeu si e bine.
In gradina am mai scos buruienile din straturile de mazare, am mai pus noua cuiburi de rosii cherry cu seminte primite dintr-un sat al vaii Streiului, am udat un strat de spanac, am mai privit cerul si in final am cules primele capatani de salata. O plasa am umplut, acasa le-am si intins pe masa si le-am pozat- mandru sa ma simt.

Ooo...si ceapa am luat, cum de am putut uita de ea!? Mult verde pe masa din bucatarie, va venii si vremea cand voi aduce culoarea rosie de la gradina si atunci tabloul va fi mai colorat.


Nu stiu de ce, dar parca scrisul nu are viata.Mai bine incerc cu o floare.

Gradina intre munca si ...

De la nenorocita de munca, am ajuns acasa, ritualul obisnuit, un somn de 20 de minute la final si drum plin de gropi spre gradina.
Am prins o fereastra de doua ore si le-am trecut prin gradina. Nori deasupra, necunoscut despre ploaie si am inceput sa ud, fiintele din gradina, parca imi cereau.

Si in timp ce udam, voci copilaresti auzeam. Printre ele, unul avea tarie mai mare- Omule cu sapca pe cap si cu minte putina sub ea, ce faci?
Am privit uimit inceputul de strat de spanac si am raspuns- Ce sa fac, va ud ca e vai mama voastra, dar tu cine esti?
Cum cine sunt, sunt nascut din una din semintele de spanac puse de tine, si ma numesc Gheorghe si tare sunt suparat pe tine.
Fac un pas in spate, privesc celelalte straturi, taceau, revin cu privirea pe cel de spanac, trag aer in piept, imi aduc in ajutor amintirile, lumea reala si imaginatia ei si aproape ca strig la el- Pai bine, Gheorghe, de ce ma intrebi ce fac, nu vezi ca vreau sa va dau apa!?
O liniste temporala...vantul isi face de cap prin frunzisul inceputului de primavara, un cocos urla ragusit, paraul din apropiere..............
Dumnezeule!... am obiceiul de a scrie in timp ce ascult un post de radio... atata minciuna, nesimtire si tupeu din partea unui om ce ne conduce tara, nu am trait si simtit, niciodata. Nu sufar dar sufar, nu imi aste foame dar imi este,...avem ceea ce meritam, 20 de ani de politica in batjocura si nesimtire dusa pana la stralucire de toate partidele iar acum varful acesteia ne duce mai departe... de altii, de noi.

Acum, ma retrag un pic sa-mi revin, pip o tigara si...
aveam atatea de spus, despre spanacul Gheorghe, ce a facut cu mine, ce mi-a spus, ce mi-a reprosat si nu mai pot, mi-a trecut... mai bine un cantec si maine daca nu ascult...

Nu este ales aiurea, acest cantec este o parte...

Din gradina tarii

Ce se mai intampla prin tarisoara noastra?
Romanii au talent, o emisiune cu un inceput interesant dar cu un final de toata jena. In fapt prin acel final, romanii au aratat ca intradevar au talent.
Lume a murit, alta sa nascut.Au murit multi miei, altii nu sau nascut.
Intr-una din zile am privit ciresul pus din toamna- avea o floare, o singura dar prima floare. Si m-am simtit implinit prin acea floare si m-am zambit-am pus in sfarsit un pom in pamant si pamantul acum il creste.

Exista si un al doilea, un par.

Se crede mai tare decat ciresul- el e mai cu fite si posibilitati, el e mai par, ce mai!

Nu ploua si in gradina aud spanacul strigand, morcovii, patrunjelul si rosiile, abia au glas- crusta mult prea tare, nu le lasa sa vada lumina zilei. Un strigat razbate din gradina, ascult si tac si-mi zic- ce bine ca mazarea si usturoiul au radacini ce ajung la umezeala adusa de fostele ploi, ce bine ca salata este descurcareata, ce bine ar fi sa (a)ud gradina.

Bietul spanac- mai cu viata, ba! Nu fi trist, o sa vina si ploaia...sper.

Ieri am prajit si niste carne pe un gratar. Nu, carnea nu este putina, gratarul l-am facut cand juniorul meu avea vreo trei, patru ani iar acum gratarul a ramas mic. Nu fac altul, e de criza...pare ca tara asta o duce tot intr-o criza...mai bine ma linistesc si mai privesc o data gratarul.

M-am calmat, pot sa dorm linistit ...intr-o Romanie...

Primul la Lumina

Exista un om- in fiecare merge la muntele Athos, il tin calcaiele, mult drum nu are de strabatut, zburatoarele il tin in spate, banii si puterea lor, la fel. Nu le da importanta, nu le simte ca si cum ar fi ceva deosebit, pur si simplu pentru el sunt o stare ca oricare alta si isi vede mai departe de drumul lui. Nu face rau, rau nu face nici oamenilor, ba dimpotriva, pe multi a ajutat- dar simtul lui, felul lui de a fi, trecutul lui si prezentul au o anumita adiere, ca o pala de vant ce loveste peste un obraz de roman.
Felul in care se misca, vorbele, sinceritate si marinimia lor, il fac pentru o clipa altceva decat un simplu om in fata unor oameni din aceasta tara, -un fel de sfant, o senzatie, o adiere, - el este multumit si cu atat, are incredere ca dupa moarte, altii vor avea grija si ca va ramane in amintirea acestui neam undeva langa Stefan, Brancoveanu si Dobrin.
Insa, felul, tupeul cu care isi ia Lumina din biserica, cand si cum vrea el, cum o da altora prin simpla lui putere de a fi el, il coboara jos de tot, la nivelul celui care plin de intrebari si frustari isi intreaba sufletul daca exista Dumnezeu.
Acesta este unul din oamenii acestei tari si el nu se afla inca in fruntea ei, ne reprezinta undeva, doar, si el este cat de cat un om bun in sinceritatea lui nativa, dar ce se intampla cu ceilalti, cu ticalosii care nu au frica de Dumnezeu si fura si nenorocesc aceasta natie!?
Si ma mai incearca o ultima intrebare, adevarat, nelalocul ei, fara nici un simt al realitatii- daca el este bogat, eu sarac, cine si cum isi merita trecutul si viitorul prin prisma lumii materiale?
Nu stiu raspunsul, stiu doar ca eu ma simt implinit prin fasolea, mazarea si patrunjelul care se inalta din pamantul meu.
Dar poate se simte si el la fel prin mieii pe care-i mangaie in fiecare primavara. Cine stie!

Trecator prin Romania

Despre intelegere.
Incerc sa ma inteleg, sa desfac firul si sa-l strang pana ce apa va picura din el,
si-n balta ce va fi, sa sper ca voi avea puterea de a vedea neintelegerile acestei lumi si a afla.
Astfel, poate m-as linistii,
macar cat o respirare,
si odihnit, putere as avea sa merg mai departe,
printre rafturi de magazine cu mancaruri prea scumpe,
printre doctori de oameni, stiuti si neintelesi,
printre politicieni zambareti cu un zambet acru,
printre noi, oameni ai acestei tari, meritati si nemeritati,
printre lucrurile marunte ce alcatuiesc viata mea,
pentru a reusii sa ajung, intreg, neatins.

P.S.- nu cred ca voi putea- sunt om, atat si e de ajuns.




Sa avem puterea de a sti Lumina! si prin credinta sa reusim impreuna- Sarbatori in familie!
Si sa nu uitam ce sarbatorim.

Morometii

Morometii, un film cu actori geniali, cu o imagine si un sunet ce pare a trece prin fiinta umana, un film regizat cu un extraordinar simt al trairii de Stere Gulea dupa al nostru Marin Preda.
Mi-am trait vacantele de vara ale copilariei in acel judet, in acel soare si praf. Nu pot uita, au ramas pentru totdeauna in mine spini si juliturile ce mi-au inconjurat picioarele goale, umblatoare peste nisipul fierbinte, garla in care am invatat sa inot, elesteul plin cu peste din fundul curtii- of!..,minunate dimineti am trait pescuind in acel elesteu, animalele, patulul cu mirosul lui aparte de porumb si lemn uscat, prafuit, in care unchiul meu imi facuse un leagan si mai presus de toate mi-au ramas in minte oamenii acelui tinut si al acelor vremuri asa cum i-am inteles eu cu mintea acelei varste.
Pe toate le am in mine si inca multe altele, printre ele si dragostea fata de legume. Ei, acei oameni minunati traiau doar din legumicultura si parca nici nu aveau nevoie de altceva.
Am vazut filmul de zeci de ori, prin el simt cum retraiesc o parte a copilariei iar prin gradina ce o am, traiesc acele amintiri acum. In gradina mea simt acea mireasma, acel soare, acea umbra si implinire pe care o aveau acei oameni minunati din copilaria mea.
Toate vor ramane in mine pana la sfarsit.
Prin ceea ce am trait atunci, ma simt acum mai implinit si trebuie sa multumesc ca am apucat sa fac parte dintr-o lume care a disparut pentru totdeauna.

Prima lalea- bucurie pentru privire

Prima lalea in gradinita sotiei mele. Spun ca apartine ei fiindca in acea gradinita se afla bucuria ei, miraculoasa este fememia prin placerea fata de frumos. Eu trebuie sa ma uit insistent la aceste flori, si ma chinui sa inteleg de ce ele exista si de unde atata simt de bine pentru o femeie!? Aceasta este o realitate si o accept, dar eu, practicul din mine se bucura la fel de mult de frunza salatei sau de rosia verde- ele sunt florile mele. Si astfel gradina noastra prin simturile noastre de bine este tot timpul o gradina de flori.

Nu stiu ce pot sa mai scriu, nu este ceva senzational, ceva iesit din comun, pur si simplu exista.Am si eu o floare ce imi este draga- apartine anului trecut.

Indoiala

Exista un film pe HBO, Indoiala. Zilele acestea am trait acest film si am trecut prin toate starile prin care a trecut si eroul principal. Nu a fost placut deloc sa nu-mi pot demonstra nevinovatia, sa ma plec cu ciuda si sila in fata acuzatiilor unor oameni cu putere financiara, de care depinde in parte traiul meu din aceste zile.
Cineva ma iubit insa si deosebirea fata de film in care eroul principal pleaca lasand un mare semn de intrebare in urma sa, a fost ca INDOIALA in cazul meu, a disparut.
In locul ei mi-a ramas un gust amar in suflet.
Si mai cred ca-indoiala ca si gelozia, sunt un mare rau si ca ele pot macina si nenorocii un om.
In viata am incercat sa ma feresc de ele si nu am nici o indoiala ca am reusit.
Pacat ca unii din jurul meu nu au reusit.

Gradina insamantata.

Azi am terminat de pus semintele in gradina, ultimele au fost de gogosari, doar doua cuiburi. As fi vrut sa pun mult mai multe, gandul ca va venii vremea udatului si a buruienilor

ma oprit sa ma intind mai mult.

Am bombardat pamantul cu seminte de rosii, cam 70 de cuiburi. O singura ingrijorare am, trebuia sa le pun cu distanta mai mare intre ele. Multa grija trebuie sa am, de va stranuta una, le va apuca gripa pe toate si atunci va fi dezastru. Bineinteles, daca vor avea bunavointa sa iasa din pamant.

Buruienile vad ca o au din plin.

A iesit si spanacul, o sa trebuiasca sa-l raresc, sa-l ud mai des fiindca peste el trebuie sa vina fasolea cu par si asta cat mai repede.

Spanac udat, cam putina apa, adevarat.

In timp ce scriu, ascult stiri- Nicolaiciuc are incredere in justitie, de aia a venit- spune o voce. Cat de mare este prostia in Romania!?

Rezultat de seminte puse in pamant-salata, spanac, usturoi, ceapa, patrunjel, pastarnac, morcovi, rosii, mazare, cartofi. Nu stiu inca cum voi face dar pe acelasi pamant mai trebuie sa pun- dovlecei, varza, castraveti, fasole.
Oi vedea eu, atunci cand le va venii vremea.

Mazare, prima sfoara. Cartof, primele frunze.

Obosit de la munca, am odihnit un pic si apoi spre gradina. Am avut in gand sa pun sfoara pentru mazare. Este prima data cand pun mazare in gradina si totul este o noutate pentru mine. La fel si cu, cartofii, nu am pus fiindca erau ieftini, acum pun.

Am ramas surprins cat de nebuna este salcia, bucati taiate din toamna au inceput a infrunzii.

Am pus un strat cu seminte de rosii aduse din Teleorman, seminte de-ale noastre. Groapa adanca, pamant afanat, peste el pamant Bun in care am pus semintele, peste ele inca un rand de pamant Bun de vreo doi centrimetri. Nu am vazut la altcineva felul acesta de a pune seminte de rosii in pamant, asa simt eu ca trebuie sa fac si fac. Pamantul pus deasupra semintelor nu se intareste, nu face pojghita si astfel rosia se inalta mult mai usor, sper doar sa nu le fi pus prea repede si sa nu mai vina un rand de frig. Am mai pus seminte in pamant in urma cu doua saptamani si le-am pus la o alta adancime, mi-a fost frica de frigul noptii.

Asa arata un cuib de rosie, pare a fi o balega intr-un fund de groapa.

Si apoi am trecut la mazare. Pari gasiti, cautati, chinuiti, pusi de mana de barbat - adica aiurea, fara simt estetic, fara bucurie pentru privire, am pus pe strat si intre ei sfoara.

Am pus sfoara precum am vazut la alt gradinar, mai apoi am facut un calcul si rezultatul a fost un dezastru- am nevoie de sfoara in valoare de 40 de lei. Acum trebuie sa caut alte solutii pentru a iesii mai ieftin in sprijinirea inaltarii mazarei.

Si... a iesit cartoful.Am pus prima data cartofi in viata mea, vremurile ma obliga, sper sa ma descurc.

Sper ca am facut bine amestecand salata cu cartofii, eu cred ca salata si cartofii asa cum arata, isi merita timpul.

A iesit si prima lalea din prima gradinita de flori a sotiei mele. Azi nu a fost cu mine dar sa bucurat privind poza.

In rest, zambete si flori!

Vis- zbor- implinit cu planor

Oare cine nu a visat zborul?
Am gasit o poarta si cand juniorul meu a implinit paispe ani, l-am intrebat. Mi-a raspuns plin de entuziasm- VREAU! Dupa doi ani cand a implinit saispe ani, vrerea lui a devenit realitate, l-am inscris la un club de planorism.

Cursurile si zborurile au fost gratuite pentru cei cu varsta intre 16 si 21 de ani-traiasca Aeroclubul Roman! O spun cu parere de bine si cu adaugarea normala, este roman, pacatul nostru, nu vreau sa intru in amanunte.

Aceasta este pista planoarelor, un camp de verdeata, bucuria celor trei roti.

Acesta este cerul.

Planoare la sol.

Si-n zbor. Fericirea si implinirea, impreuna se gasesc si se dobandesc mai greu, acolo sus pe cer, cred ca sunt impreuna mai mult decat oriunde in aceasta lume. Copilul meu a simtit asta, am vazut-o in privirea lui dupa primul zbor in care mansa a apartinut instructorului, si el era acolo-SUS.

Si a muncit alaturi de ceilalti adolescenti. Planorismul nu inseamna numai placere, exista si multa munca in plin soare, atunci cand curenti de aer cald ajuta planorul sa zboare cat mai mult si mai sus.

Asa incepe inaltarea.

Sus, intre cer si pamant.

Instructorul din spatele zburatorului, fotografiaza, nu-si face griji.

In aer nu se poate sta prea mult, alti adolescenti asteapta cu nerabdare inceputuri de zbor.

Planorul coboara.

Coborare de planor.

Planor la sol. Sa avem grija de aripile noastre si de tot ceea ce ne poate ajuta sa fim cat mai sus-speranta si credinta.

Odata cu el, am zburat putin si eu. Pe cerul Romaniei.

Despre salata

Salata, o adunatura de frunze verzi, nu ne satura, nu au gust aparte,cand se maturizeaza nu mai ne sunt de folos, ciudata verdeata!

Pusa din toamna, condamnata sa treaca peste frigul iernii.

Ma intreb, oare cum ma-s simtii acoperit de zapada, fara imbracaminte si animal de-as fi, fara blana?

Cu o radacina, vai mama ei, trece prin iarna asemeni pasarii lui peste, renaste... si ma imbucura.

Imprastiata, sub ea am pus cartofii. Se poate muta oriunde in gradina, trebuie doar sa fie alaturi de pamantul de sub ea, cu el a trecut iarna.
Cand ea isi va sfarsii drumul, cartoful ar trebuii sa si-l inceapa.

Frumoasa prin verdele ei.

Si in curand, implinita.

Acum incepe sa se umfle in frunze, peste cateva zile...sarut mana, salata verde din toamna!
Cateva din ele vor traii pentru a face seminte. Prin septembrie vor incepe iarasi lupta cu iarna.
In final am un zambet- cu ce tupeu darama usturoiul nascut odata cu ea, si e doar o frunza!

Sotiei mele

Ce simti cand simti ca nu traiesti?
Cum poti sa simti si-n ce fel de lume sa te prelingi pentru putere?
Cine sa iti raspunda, sfat de unde sa primesti?
Dupa intrebari, imi raspund- altfel de ce ti le-as fi pus?
Ce simti cand dragoste ai langa tine, cand cel de langa tine este mai mult decat, tu?
Poate rusine de ti-ar fi, putere ai avea sa afli raspunsul
si atunci te-ai inchina
sub floarea care are tot timpul petale deasupra capului tau,
floarea de langa tine...mine...?
si atunci ai fi multumit- multumesc -este doar un inceput de ploaie in seceta
iar tu, eu, ar trebuii sa daruim totul.
Fiindca, totul primim.

Poze cu foc

Sunt zile friguroase si plantele din gradina si-au oprit inaltarea si pentru mine timpul parca sa oprit in loc. Aduc din trecut foc si odata cu el si iluzia unei anumite calduri.

Si inca o data, si de-l privesc parca simt caldura.

Dar daca pun focul sub pamant?

Si peste pamant o casa de sticla, de pun, am oare un solar?
Vise, astazi nu am bani, doar foc- e gratis.