Astazi l-am vazut din nou- ne-am mai intalnit de vreo doua sau trei ori in decursul celor douazeci si ceva de ani, de cand ne-am vazut prima data si astazi, l-am vazut mai batran.
Intr-una din zilele lui 1988, intra din cand in cand in camera- ma sfatuia sa recunosc, imi spunea ca ma va ajuta iar apoi pleca.
In camera cu zabrele la geam din cladirea militiei, ramaneam impreuna cu alti doi militieni. Ma puneau sa ma intind pe burta peste un birou iar mai apoi, ma loveau cu bastoanele peste talpile picioarelor- nu ramaneau urme, dar dureau.
Acel om revenea in camera, se proptea chiar in fata mea si ma intreba din nou. Nu avea cum sa afle de la mine cuvintele pe care ar fi vrut sa le auda, fiindca nu le stiam.
Pleca iar eu ramaneam iarasi cu cei doi- ma loveau peste palme cu un indicator de harti, ma tranteau la pamant si dadeau cu bocancii in mine.
Dupa un alt timp, acel om intra din nou in camera.
In cele din urma mi-au dat drumul, era inspre seara iar eu eram schimb de noapte si-n acea noapte m-am chinuit sa-mi pun manusile de sudor peste palme umflate.
Acum, trecand prin timpul ce a trecut stiu ca acele lovituri nu au fost dureroase- dureros a fost faptul ca duba militiei a oprit in fata scarii si ca vecinii m-au vazut urcand in ea si aceasta vedere m-a durut mai mult decat orice.
Aveam 19 ani, eram tanar si traiam in comunism- acum ma iert pentru acea durere,- cat despre ei- Dumnezeu sa-i ierte, eu nu am acest drept.
Am stat un moment si m-am gandit daca este bine a scrie aceste cuvinte..., dupa acel moment mi-am dat seama ca de fapt acea parte a trecutului meu, nu-mi apartine numai mie- ea apartine si copilului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu