Prostia Suprema!

Prostia...o am alaturi de mine in cele opt ore de munca si este sefa mea.
Are varsta, un pic trecuta de 50 de ani, a luat infatisarea unui barbat, nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, cu o anume mustata ce uneori imi pare ca-i acopera dintii lipsa, cu un inceput de chelie ce ii da o anume prestanta,are un nume cat se poate de romanesc, traieste intr-un apartament ce nu are nici o vina pentru vremurile ce le simte, este de fapt un om normal pentru cei mai multi dar care din pacate pentru mine si pentru bruma mea de intelepciune, reprezinta cu totul altceva.
Uneori povestim - intr-una din ele imi spune ca a fost la Cofland si ca a cumparat o Caresola de pui- in alta, ma sfatuieste ( desii nu a condus in viata lui o masina), sa am grija cum conduc fiindca pe drum este Magza..., ce minunata este Cireasa de pe tort si un anume serial asiatic in care imparati si imparatese traiesc o viata interesanta... si ar mai fi multe cuvinte ce mie unul, imi par interesante prin unicitatea lor si care intr-un mod ciudat imi dau un anume sentiment de mirare din care se naste un zambet.
Prostia aceasta, daca stau mai bine sa ma gandesc, e o prostie aparte fiindca nu este singura- are aliati puternici- tupeul, linguseala, minciuna, ignoranta ..., si sa nu uit- in primul rand, harnicia, fiindca prin munca si transpiratie a ajuns sa fie sefa si cred ca prin toate acestea am gasit Prostia Suprema. Am parte de ea, am incercat sa scap de ea si dupa o discutie cu patronul, am avut parte de o marire de salariu..., nu am ramas impreuna pentru acea marire, ci pentru un bun simt pe care il simteam pentru patron, bun simt care acum ma darama cu fiecare zi muncita alaturi de Prostia Suprema.
Si daca in seara asta am primit un telefon in urma caruia ma simt bine si am o dorinta de mai bine, sa nu uit..., cuvintele Prostiei Supreme- Am ARSATURI la stomac fiindca...


Am scris toate aceste cuvinte si tot timpul o intrebare ma apasat- Daca Prostia Suprema este sefa mea, eu cine sunt!?
...

Abba

In loc de scris, am auzit..., si am ascultat Abba pana la un capat..., apoi am luat-o de la altul.

Si ne-am amintit.


Ascult si acum.

Teoria conspiratiei- varianta lopetii

In seara, un prieten a trecut pe la mine si dupa -ce mai faci?- din vorbe, in altele, ne-am amintit despre combinatul de la Hunedoara, despre cei 20000 de oameni ce munceau candva in el, despre cei 800 ce au ramas acum, despre cat de industrializata a fost tara in alte timpuri si ne intrebam cum de am reusit sa defrisam intreaga industrie?
Mai apoi am cautat vinovatii si al doilea a fost Gorbaciov. Ne-am intrebat ce o fi fost in capul lui si de ce a renuntat de fapt la putere si mai ales de ce a renuntat la URSS?
Dupa schimburi de pareri, am ajuns la concluzia ca el a fost de fapt un spion infiltrat cu multi ani in urma a ceea ce a facut si ca si-a atins scopul cu brio.
Si-n cele din urma am gasit si vinovatii principali- multinationalele lumii capitaliste si bancile acelei lumi care prin caderea sistemului comunist au reusit sa-si intinda puterea dincolo de lumea lor in care simteau ca au ajuns la capat de drum si ca in cele din urma au reusit- au avut bani, au avut dorinta sau disperare si sau implicat in politicul acestei lumi cu toata puterea lor financiara.
Desigur, tot ceea ce am vorbit cu prietenul meu, imi pare o prostie, o teorie a conspiratiei impartasita intre doi prieteni si trebuie sa recunosc ca nu am cum sa dau vina pe cola, pepsi, mittal sau alte multinationale pentru faptul ca astazi am dat la lopata pana cand am simtit ca-mi fierb in cap bruma de neuroni pe care ii mai am.
Nu-mi pare rau dupa comunism asa cum nu imi pare rau dupa capitalism si sunt constient ca toata aceasta planeta este de fapt o harta,- o ultima intrebare imi pun- de ce am dat eu la lopata astazi?
Poate ca cei ce vor sa ocupe o anume strada din america, stiu, si vor sa-mi raspunda chiar daca nu i-am intrebat.

Puterea familiei

Ziua de maine- patronul a inceput sa nu mai aiba comenzi si ma asteptam la aceasta inca de acum trei, patru luni,- acum traieste un capat de drum si-n disperarea lui accepta orice lucrare- ziua de maine imi poate oferii o alta surpriza sau nu- lopata. Alaturi de un frig si de un inghet a ceea ce trebuie inlaturat cu lopata voi fi si eu si inca o data in viata aceasta voi ajunge la margine de putinta- si devine din ce in ce mai greu odata cu trecerea anilor.
Sunt curios in ziua de maine fiindca simt ca ea ma va duce undeva, la o anume limita si ca mie, unul imi va fi greu sa o trec.
Ce voi face?- inca nu stiu, raspunsul il voi afla maine dar dincolo de el stiu o certitudine- ca am acasa o familie, o sotie si un copil si ca impreuna suntem o putere.
O putere!
Puterea de a fi o familie cere eforturi si sacrificii din partea tuturor fiintelor din acea casa...scriu cuvinte parca banale si fara de rost si aspect dar in ele gasesc un adevar...fiindca maine daca nu voi mai putea..., acasa ma voi intoarce ...,

O respirare din trecut pentru viitor.

Traim un sfarsit de toamna fara de ploi si un inceput de iarna fara strop de zapada, exista frigul si lumina zilei ce se pierde cu fiecare zi in noapte, exista gradina in care totul se traieste sub pamantul ei si mai exista multe altele despre care stim sau nu, pe care le simtim, dorii, rabda, iubii sau ura si dincolo de ele poate ca...

PLICTISEALA TOAMNEI nu poate avea o anume descriere. Aceasta plictiseala are trasaturile melancoliei. Ie o intristare scumpa poetilor. Un poet delicat, Rene Bazin, a judecat anotimpul acesta ast-feliu: ,,S'ar putea zice ca sint aproape atitea toamne cite zile are si toamna. Nici un anotimp n'are atitea nazuri, atitea repetari, atita zor, atita zabava, atitea furii si-atitea desmierdari, deopotriva de ucigatoare. Cei cari au trait anotimpul acesta la tara, stiu. Stiu si cit ie mai graitor de cit primavara si de cit vara, mai aproape de noi si mai miscator. Taina ie ca anotimpul acesta ie trist. Trece. Inca dainuieste si se calatoreste. Il jelim. Il iubim pentru subreda lui splendoare, pentru istoriea, intru totul asemanatoare cu-a noastra, pe care o-ngina.
Anotimpul acesta ie nuantat ca si chinul. Ceea- ce nu se poate spune despre bucuriile noastre".

Trecutul ne arata cine suntem, ziua de azi, viitorul- prin aceasta citire din trecut am luat o pauza, am mai respirat...

Tara este inca in criza, (de parca a fost altfel ce cand ma stiu eu in ea!), politicul nostru isi vede mai departe de treaba, se arata si ne arata lumea lui in functie de interesul lui iar eu, unul, om ce mi-am pierdut de mult increderea in el, mai asist inca o data la o parodie deja trecuta, pe care el ne-o indeasa pe gatlej.
Uneori incerc sa-i inteleg si rabdare am, dar parca tupeul lor si insistenta cu care vor sa ne arate ca ei au dreptate si ca noi nu stim, imi provoaca o anume voma,- bugetul viitorului an, eliminarea bugetarilor din sistem, concedierea unei anume sefe de la un arpps sau asppde( nu au importanta literele), o prostie nascuta dupa ani de interese in care multi bani s-au dus din averea noastra inspre interesul unui anumit partid si inca multe altele de care habar nu avem, ma duc cu gandul mai departe si prin el, o alta intrebare ma face sa-mi pun- DE CAND SI PANA UNDE?
Adevarat, avem gradinile noastre si prin ele ne simtim stapani pe viata noastra, dar copii nostri...?

EI...?

De cand si pana unde?

Sistem sanitar

Doua ciori zburau, una dintre ele zice- uite un stalp de betooon...


Fac cumparaturi in fiecare zi, vad si ma minunez uneori cum de pot acele femei de dupa tejghele si vitrine frigrorifice sa faca fata muncii pe care o fac, rabdarii cu oamenii ce odata cu ceea ce doresc sa cumpere isi aduc si o parte din frustrari, frustrari ce nu au nici o legatura cu ele dar care le fac uneori... si-n fiecare zi, viata mult mai grea, iar ele trebuie sa mearga mai departe, sa vanda.

Astazi in fata unor vitrine eram si-n asteptare...o vanzatoare si o fosta...
-ce mai faci?
-ce sa fac, nu mai sunt vanzatoare...m-am saturat si acum fac scoala de asistente...
-bravo tie, esti tanara, ai viitorul in fata...
-da, m-am saturat sa stau cu capul plecat ...si cand voi termina scoala abia astept sa vina si ei cu capul plecat la mine.

Am privit, am auzit si parca nu-mi venea sa cred........ si mai apoi gandul m-a dus la oamenii ce muncesc in acest sistem sanitar al tarii.
Nu are cum, nu se poate ca oamenii sanatatii noastre sa gandeasca astfel, mi-am zis, dar totusi o intrebare a ramas in mine.
Cine suntem de fapt sau cum am ajuns aici?

Un om beat ce umbla pe mai multe carari, cade in genunchi la un moment dat si-n fata lui vede o femeie- ce faci?
-fac trotuarul.
-pai, nu puteai sa-l faci si tu mai lat?

Inca zambesc...

Cainele -cel mai bun prieten

Trimisii nostri in spatiu pentru a ne hotara binele au zis- de azi pe mai departe, se pot omora cainii fara de stapan.






Am lasat o liniste.



Sa inteleg...


...si nu pot.
Si ma intreb si incerc si ma duc in trecut cu speranta ca poate el ma va ajuta.
Primii caini au fost ai copilariei mele si-n orasul in care traiesc, nu-mi aduc prea multe amintiri, mult mai multe imi aduc cei de la Chiuesti, un sat aflat la intalnirea a trei judete, Cluj, Maramures si Bistrita, satul in care s-a nascut mama mea si-n care mergeam in timpul comunismului in vacantele mele, si-n care uneori ii tineam locul de cioban la o turma de oi unchiului meu pentru o zi, zi in care el putea merge la coasa, la strans de fan sau alte nevoi.
Si mult ma mai urau acei caini la prima intalnire si tare dragi imi erau mai apoi cand stiau cine sunt si ce rost am in acea turma de oi!
Anii au trecut, ii vedeam uneori prin oras si nu ii simteam...mai tarziu a venit intr-o zi un inceput de revolutie iar eu eram in armata. Era iarna, era frig si desteptii acestei unitati au hotarat sa stam in in transee si in gropi separate in jurul unitatii pentru a o apara de teroristi.
Era frig, groaznic de frig- aveam patru perechi de izmene, patru perechi de ciorapi in picioare, o alta imbracaminte peste mine si cu toate acestea imi era frig in noptile pe care trebuia sa le traiesc in acea groapa pentru a apara o unitate.
Era atat de frig incat imi dadeam jos bocancii din picioare si ii puneam pe marginea gropii in care stateam in noapte si cu ele sub mine prin amorteala lor simteam o altfel de caldura.
Si-n una din acele nopti un caine vagabond al unitatii s-a apropiat de mine si l-am ademenit si mi l-am lipit de trupul meu si astfel am trecut frigul noptii impreuna, imbratisati.
Oare ce o fi gandit acel caine, oare cat de mult simtea el frigul acelei ierni incat in urmatorul inceput de noapte si de frig a venit din nou langa mine pentru a fi impreuna prin acea trecere de noapte friguroasa!?
Ne-am imbratisat din nou, impreuna am trecut prin frigul acelei nopti si prin caldura trupurilor noastre am reusit atunci,- acum ma intreb, de ce vor unii sa-mi omoare cainele si caldura pe care am avut-o impreuna?
Poate ca nu au simtirea frigului sau a aceea de a fi oameni...sau caini!? ........................

Iubire pentru ei

S-a facut si s-a vrut,
s-au dus sau, s-au adus,
au vrut sa fie sau nu,
era o nehotarare sau o certitudine,
si impreuna s-au intalnit,
pentru o alintare sau un somn,
pentru un dor sau parere ,
si mai apoi si-au zis sa o ia de la inceput.
Acesta a fost un sfarsit,
...inceputul va fi mai apoi
si poate mai usor
fiindca toate se leaga si se impreuna,
...si ei inca nu stiu...
Din partea mea- iubire pentru amandoi!
Sarut mana!

Amintiri, zambete si flori.

Ma intorc, in timp prin imagini.

Si vad...

...si imi este dor...

...si zambesc..., fiindca astazi patronul meu a virat 200 de lei din salariul meu, catre ajofm. Au considerat ei ca in trecutul somajului meu, mi-au daruit prea multi bani iar acum eu trebuie sa le dau inapoi timp de un an si jumatate, cate 200 de lei in fiecare luna.

Dar nu am cum sa fiu suparat, fiindca am aceasta imagine si nimeni nu poate sa aiba drept asupra ei.
Este a mea si impreuna, zambim- sanatosi sa fim!

Amintiri din comunism.

Astazi l-am vazut din nou- ne-am mai intalnit de vreo doua sau trei ori in decursul celor douazeci si ceva de ani, de cand ne-am vazut prima data si astazi, l-am vazut mai batran.
Intr-una din zilele lui 1988, intra din cand in cand in camera- ma sfatuia sa recunosc, imi spunea ca ma va ajuta iar apoi pleca.
In camera cu zabrele la geam din cladirea militiei, ramaneam impreuna cu alti doi militieni. Ma puneau sa ma intind pe burta peste un birou iar mai apoi, ma loveau cu bastoanele peste talpile picioarelor- nu ramaneau urme, dar dureau.
Acel om revenea in camera, se proptea chiar in fata mea si ma intreba din nou. Nu avea cum sa afle de la mine cuvintele pe care ar fi vrut sa le auda, fiindca nu le stiam.
Pleca iar eu ramaneam iarasi cu cei doi- ma loveau peste palme cu un indicator de harti, ma tranteau la pamant si dadeau cu bocancii in mine.
Dupa un alt timp, acel om intra din nou in camera.
In cele din urma mi-au dat drumul, era inspre seara iar eu eram schimb de noapte si-n acea noapte m-am chinuit sa-mi pun manusile de sudor peste palme umflate.
Acum, trecand prin timpul ce a trecut stiu ca acele lovituri nu au fost dureroase- dureros a fost faptul ca duba militiei a oprit in fata scarii si ca vecinii m-au vazut urcand in ea si aceasta vedere m-a durut mai mult decat orice.
Aveam 19 ani, eram tanar si traiam in comunism- acum ma iert pentru acea durere,- cat despre ei- Dumnezeu sa-i ierte, eu nu am acest drept.



Am stat un moment si m-am gandit daca este bine a scrie aceste cuvinte..., dupa acel moment mi-am dat seama ca de fapt acea parte a trecutului meu, nu-mi apartine numai mie- ea apartine si copilului meu.

STEAG

Romanii sunt destepti.
Am vazut acest titlu peste Realitatea si dupa spuse, am inteles ca este vorba de un internet si despre o anume adunare de oameni si scrisuri, care impreuna ar trebuii sa arate lumii ca noi nu suntem paduchiosi, cersetori si tigani.
Despre paduchi, nu stiu a scrie marete cuvinte, despre cersetori stiu doar a spune ca acest oras ii are pe ai lui, precum cred ca ii are fiecare oras- ca sunt adevarati sau nu, este o cu totul alta istorisire- cat despre tigani- am un prieten, este tigan si chiar in seara asta a trecut prin casa mea si nu l-am simtit mai altfel decat in cei 20 de ani de cand ne stim.
Romanii sunt destepti.
Nu incape indoiala, prietenul meu, tiganul, face o facultate in care este cel mai tare, colegii ii spun Profesorul, are varsta mea, de 44 de ani, nu crede in aceasta facultate dar vrea...si dincolo de ea, mai mult...
Romanii sunt destepti.
Cred ca suntem destepti, dar haide-ti sa fim sinceri, avem in spate o istorie care ne poate da dreptul de a spune asta si acest fapt nu se poate face altfel decat printr-o comparatie.
Sa nu o facem in timpul in care padurile noastre sunt doborate la pamant, in timp ce sanatatea acestei tari nu mai are bani, in timp ce partidele ce ne conduc, nu au reusit in toti acesti ani sa vada interesul tarii mai presus de al lor, sa nu o facem in timpul in care in scolile noastre din mediul rural exista frig si inca multe altele si mai ales sa nu o facem acum,- sa o facem atunci cand in fiecare casa al acestei tari, va fi un steag.

Biserica din combinatul siderurgic

Exista o biserica la care daca vrei sa ajungi, trebuie sa treci printre paznici, sa le spui unde vrei sa mergi si ce vrei sa faci.
Exista o biserica care este inconjurata prin trei parti de ziduri inalte de metal de zece metri.
Exista o biserica in care in cea mai mare a timpului, sunetul clopotului tras de clopotar, il aude doar el.
Exista o biserica care se afla in mijloc de combinat siderurgic, la doar o suta de metri de otelaria electrica in care exista un imens electrod ce se adanceste intr-o oala plina de fier vechi si-n atingerea lui naste un zgomot ce nu are termen de comparatie, un zgomot ce il simti cum trece prin tine si trupul tau ar vrea sa fuga pentru o clipa in alta lume.
Exista o asemenea biserica in combinatul siderurgic din Resita si imi pare o minune existenta ei.
Am privit-o dupa ziduri de fier, am ascultat clopote batand in liniste de combinat si m-am intrebat ce fel de oameni au avut taria de o lasa acolo si cum acei oameni au putut face acest fapt in timpul comunismului si mai apoi.
Si am gandit mai apoi ca acel loc este binecuvantat si ca toti acei oameni ce au trait prin ea au avut si au credinta in Dumnezeu.
Amin!

Cand...

Cand cuvintele se impart in intrebari si incearca sa isi caute rostul, prin ce fel de pasi si prin ce fel de intrebari trebuie sa trecem pentru a le ajunge?
Prin noi ne-ar fi poate mai usor, prin un simplu cantec.....haideti sa il ascultam...
...

Cumparaturi ...

Eu fac cumparaturile pentru ceea ce inseamna hrana familiei, cunosc preturile magazinelor, simt cand un sortiment anume se scumpeste sau ce se ascunde de fapt in spatele unei promotii si fac toate acestea cu placere. insa, in seara asta, printre rafturi de magazin, am simtit un gol..., a venit brusc si nu stiam cum sa-l umplu- nu stiam, nu aveam habar ce trebuie sa cumpar pentru ca sotia mea sa poata a pune pe masa in ziua de maine. Printre rafturi si vitrine am umblat si in cele din urma m-am oprit- dati-mi 700 de grame de gulas- da de ce nu luati pulpa, avem la oferta...?-...dati-mi in jur de un kil...-...un kil si 150 e bine?- e bine...
Toate aceste fapte si vorbe traite in seara, intr-un magazin, imi stau acum in minte si ma intreb de ce?
O certitudine exista, nu exista nimic iesit din comun in tot ceea ce am scris, sunt doar simple intamplari si vorbe.
...si totusi...,mirosul...,lumina...,pasii celorlalti...,zgomotul facut de o masina de tocat carne..., rafturile pline si vitrinele reci si inca multe altele..., si printre toate acestea eram si eu, oarecum descumpanit si nehotarat, cred ca sunt deajuns pentru a sti ca EXISTAM, acolo, aici.
E simplu!
Sanatate!

Oameni si caini

Exista un loc in care ajung in anumite perioade, un loc in care in urma cu doi ani coboram cu frica din masina fiindca o trupa de caini isi faceau rostul lor si isi aparau spatiul in care se traiau.
Astazi am ajuns in acel loc si frica nu mi-a fost sa cobor din masina- erau in jur de vreo opt caini si grija lor nu era spatiul in care traiau, ci foamea ce ii apasa. Vedeam asta prin coastele ce vroiau parca sa sara afara din trupul lor, prin privirea lor si cu parere de rau prin felul in care se luptau pentru bucata de paine pe care le-am aruncat-o.
Le-am dat jumatate din mancarea mea si stiu ca a fost doar o picatura si ca si maine va fi o zi in care ei vor mai traii o foamete.
Gandind acum despre acel spatiu, despre acel loc pe care candva il aparau cu intreaga lor suflare, ma intreb ce s-a intamplat cu acei oameni ce ii hraneau? Oamenii sunt aceeasi,numarul lor la fel si atunci de unde, ma intreb iarasi, de unde atata indiferenta?
Poate ca timpul schimba oamenii, poate ca nevoile devin altele pentru ei iar eu nu inteleg asta dar nu cred ca este vorba despre asa ceva- totul are legatura cu banii ce ii primesc acei oameni si toata acea primire de bani ii transforma in altceva fiindca nu primesc o suma egala ci una care variaza in functie de felul lor de a muncii si de relatiile pe care le au.
Cu parere de rau cred, acei oameni se mananca intre ei...
...in timp ce acei caini nu au ce manca...

Caut psiholog sau psihiatru

Caut pshiolog, psihiatru sau orice fel de doctor psi, ce se ocupa cu intamplarile mintii.
Pentru ajutor- simptome
zambesc ca un inceput de ras, de unul singur- mi se intampla in toate celelalte timpuri in care nu sunt alaturi de ai mei. Un coleg de munca mi-a vazut astazi inceputul de ras- ce faci ma, razi de unul singur, ai luat-o pe ulei!?
vorbesc singur si o fac cu voce tare- mai apoi privesc in jur si zambesc din nou.
conduc masina de serviciu si cea a familiei cu o viteza sub cea legala- chin mare pentru cei ce au nenorocul de a se afla in spatele meu- mie nici ca-mi pasa, zambesc si merg mai departe. Nu sunt incepator in ale condusului, am permis de vreo douazeci si ceva miliarde de ani si inceputul acesta de a conduce molcom ca de altfel si celelalte simptome, le am de vreo doua, trei luni. Conduc si sunt atent la drum si la trecerile de pietoni, mai ceva ca un incepator si tot acest condus, nu ma streseaza deloc.
...si inca ceva- acum pe televizor presedintele tarii da un interviu pe postul national, pe alt post este Seinfeld iar eu rad la tot ceea ce inseamna acest serial.
Pe mai departe..., nu stiu...,astept si pana atunci, zambesc si vorbesc singur.

Prin noi

astfel arata o luna ce vrea sa fuga


prin pasi ne pornim drumul
prin respirari ne simtim trupul
prin privire ne vedem
prin auz ne asteptam
prin simt stim ca suntem acolo
prin noi stim ca nu suntem singuri
-de aceea suntem impreuna- avem aceleasi pareri.

Politica din gradina mea

Politica de doi bani, in fapt Mircea Geoana nu a faptuit nimic grav in ceea ce poate sa insemne psd.
Ca pare natalfet in anumite momente este o alta poveste dar in mod clar are o anume logica si liniste in cuvintele lui iar acestea ar fi trebuit sa fie in fata. Nu a fost asa iar acum asistam la un circ de doi bani din care fara sa ne dam seama in ceea ce inseamna ziua de azi, vom avea parte in plus de inca un mic chin de a traii in aceasta tara, in viitor.
Toate aceste miscari in politica acestei tari, ne vor aranja viitorul- toate se misca, toate se leaga, noi nu avem ochi si nu avem puterea de a vedea prin mocirla politica dar cu fiecare scandal pe care il vad pe televizor, stiu ca ai mei si gradina mea de legume, vor avea de suferit.
Nu-mi pasa de psd, de pdl, udmr si alte litere adunate gramada pentru a ne arata o cale, imi pasa de caldura de care avem nevoie in iarna, imi pasa de frigul ce imi va inconjura locul de munca si-mi pasa de Romania.
Din pacate, toate aceste pasari ale mele sunt in van fiindca politicienii acestei tari au alte interese, traiesc in o cu totul alta tara si au o alta cetatenie- nu sunt romani, sunt doar interese, o gramada mare de bani si o placere in a avea putere.
NIMICNICIE!

La multi ani

La multi ani-Nadia
La multi ani si mie
Acum astept musafiri
Sanatate tuturor

Revizia tehnica a masinii si a marketului

Astazi sunt un mincinos, astazi am fost sa fac revizia tehnica la superba noastra masina Ford nascuta in 2000, masina ce isi permite luxul de a consuma cate 10 litri la fiecare suta de kilometri si care, adevarat ca are cutie automata, dar de fiecare data cand fac o depasire, ma duce cu gandul la Dacia rosie si-mi provoaca anumite stari.
Si surpriza am avut. Printre alte masini a ajuns si a noastra si toata revizia a constat in doar doua fotografii, niste acte, o anume plata si o batere de mana. Si-am ramas prost in acel final de bataie de mana si o clipa am incercat sa inteleg ce si cum. Si clipa a trecut si masina noastra a trecut revizia fara a fi atinsa de un doctor care sa ne spuna un diagnostic.
Adevarat, erau si alte masini in rand, adevarat este ca timpul era tarziu, dar eu continui a ma intreba- pentru ce o suta de lei? pentru ce fara nici o chitanta si pentru ce nu stiu ce boala s-ar putea sa aiba masina noastra?
Si-am trecut mai departe in firescul acestei tari si trebuie sa recunosc ca tot ce am scris acum este o minciuna.
Cu parere de rau, fac parte din ea.

P.S.- dupa asa zisa revizie, am facut cumparaturi la un supermaket si acasa ajuns, am gustat un salam patruns de un miros oribil. Oare maine voi avea curajul de a merge in acel superrahat de market pentru a imi cere dreptul de a fi om?

de cati pasi are nevoie o intrebare pentru a-si afla raspunsul?
incercare...
primul- din pornirea ei nascuta...
al doilea pas- din trairea ei...,
din istorisire poate ca s-ar naste cel de-al treilea
si din mine un ultim pas.
cati am fi oare in total...impreuna?
...nesfarsiti cred si oare ar fi prea greu?
nu cred, cred ca avem puterea de a ne suporta si de a fi impreuna.
noi si pasii intrebarilor noastre.


IMI ESTE DOR DE TATA

Deputat de Hunedoara- Daniel de Hunedoara

Am primit in cutia postala o felicitare- domnul Arion, deputat al Hunedoarei imi ureaza La multi ani!
Am stat cu felicitarea in mana si-am gandit- azi nu este ziua mea, este un strop mai incolo si inca nu m-a bucurat nimeni pentru ea si mai apoi m-am intrebat- de ce atata graba sau mai bine zis de ce aceasta felicitare din partea unui om pe care nu il cunosc si pe care poate l-am votat sau nu sa ma reprezinte in minunatia de parlament al acestei tari?

Domnule ..., ....Daniel
Este o onoare pentru mine, ca deputat de Hunedoara, sa va pot transmite, cu ocazia zilei Dumneavoastra de nastere, cele mai sincere urari de sanatate, fericire si numai implinire. Fie ca Dumnezeu sa va aduca tot ce va doriti, sa aveti parte de un trai linistit si decent.
La multi ani!
Cu stima si consideratie, Viorel Arion, deputat de Hunedoara.


In stanga felicitarii se vede un buchet de flori, in dreapta ei un Arion zambaret si mai jos dupa o dunga portocalie, un scris mic, ascuns parca de ochi prea batrani si satui de minciuni...
...Daca informatiile noastre nu corespund realitatii ne cerem scuze si va rugam sa ne informati la adresa de e. mail viorel. arion (arondul ala)yahoo. com.







Ce, ce as putea sa mai scriu acum despre felul in care se crede ca este cinstit in a se face politica in aceasta tara, despre cum am trait pana acum si de ce astfel?
Acum, in seara, sunt prea obosit si prea satul pentru a imi explica mie toate acestea, sau poate...

Domnule Victor Arion

Este o onoare pentru mine, ca cetatean al Hunedoarei, sa va pot transmite, cu ocazia zilei Dumneavoastra de nastere, cele mai sincere urari de sanatate, fericire si numai impliniri. Fie ca Dumnezeu sa va aduca tot ce va doriti, sa aveti parte de un trai linistit si decent.
Din pacate nu stiu cand este ziua dumneavoastra de nastere si nici nu imi pare a avea vreo importanta pentru mine,ceea ce stiu este ca sanatatea in aceasta tara este sub pamant, ca fericirea o simt doar in familie, in casa noastra si ca in momentul in care noi trecem de usa ei, totul se schimba, ...cat despre impliniri...implinit ma simt intre legumele din gradina noastra.

La multi ani!
Cu stima si consideratie, Daniel de Hunedoara

Uneori imi este dor de Nichita

Cuvintele se iarta,
ele se pot pierde sau regasii-
pasii se pot pasii- intr-o simpla plimbare sau intr-o fuga--
privirea sau dulcele ei stranut ne pot da intalnire sau raspuns
pentru a afla sfarsitul unei simple intrebari.-

uneori mi-e dor de Nichita...

Rosia Montana si Aurul Nostru

Cautand-ul pe Silviu am dat peste o scriere a lui Florentin Cristian despre reclame si Rosia Montana.
Am citit si este de citit si cred ca faptul bun in ceea ce inseamna acest proiect al aurului este ascuns undeva in pamantul Rosiei alaturi de aurul ei si ca cu greu se poate spune daca ceea ce se va intampla in timpul apropiat va dovedi cine si cum are dreptate.
Eu unul-si acum ma bag in seama, de parca electrodul pe care il sudez stie ceva despre aurul Rosiei...sau poate ca stie ceva mana mea dreapta ce face miscarile de dute-vino ale electrodului, si vad ceea ce cred eu ca inteleg.
-un presedinte de tara care nu are, nu poate si este nefiresc sa se amestece in ceea ce inseamna credinta in bine a unei comunitati locale si-n interesele financiare ale unei anume companii multinationale in acel loc, nici un drept. In ciuda electrodului meu, presedintele o face si parca o face cu o anume patima care nu ar trebuii sa faca parte din fisa postului lui si acest fapt poate ca naste intrebari pentru unii. Intrebari nu mai imi pun in a intelege faptele si vorbele acestui presedinte fiindca nu dau multi bani pe vorbele lui- a avut grija de asta- intrebari imi pun in ceea ce priveste gandirea acelor oameni din Rosie si daca o clipa stau si astept, stiu sigur ca doar ei au dreptul si puterea de a hotara.
Nu o are presedintele, nu o are multinationala, nu o au reclamele si nici macar electrodul meu care la un moment dat isi va sfarsi lumina, lungimea si rostul...
...si bine m-as simti daca aurul Rosiei ar putea sa hotarasca...fiindca el stie cel mai bine de ce s-a asezat acolo.

Biblia

La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul
Pamantul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a zis:"Sa fie lumina" Si a fost lumina.



Sunt inceputuri de Biblie si simt ca eu ar trebui sa stiu.

Pescuit de imagini

Uneori imi spun, ma repet si incerc sa inteleg...

...exista o minunatie de forme, de lumini si umbre si lumea ar trebuii sa fie plina de priviri intru implinirea ei

de multe ori despart ceea ce vad in imagini si-n nemiscarea lor imi pare ca pentru o clipa ating ...

...nu este decat un simplu pescuit dar parca toate isi schimba forma si rostul in clipa in care o simpla pluta se implineste cu o privire...

si un pescarus a vazut arapind peste ea...

... apoi sa linistit- prin nori- prin apa- prin soare

prin frumusete si gand

Acesta a fost un pescuit.

Masina de serviciu

!Am o masina de serviciu, cu ea transport colegii pentru a ii duce si aduce de la locul de munca., cu ea am mers si am venit de la Resita, pe ea o incarc cu tot felul de fierotanii si cu aparate de sudat, de taiat si cu multe alte materiale- este o simpla Dacie si-n ea oamenii se aseaza in functie de o anume pozitie in aceasta firma.
In urma cu cateva luni m-am pricopsit cu un sef de echipa ce si-a luat rolul in serios si dreptul de sta pe scaunul din fata. Pentru mine ca sofer nu gandeam ca este vreo problema, cine si cum se aseaza in masina dar in timp mi-am dat seama ca nu gandeam bine si ca oamenii cu care porneam la drum imi puteau influenta bunul mers al drumului meu. Si-n timp a inceput sa se intample-
-sa opresti langa o farmacie, am avut azi noapte niste arsaturi si vreau sa cumpar ceva...
-mi-am intors privirea inspre cel din dreapta mea si nu intelegeam ce vrea sa spuna- a durat o clipa fiindca trebuia sa-mi vad de drum dar neintelegerea mea a fost de neoprit-
- ce ai avut?
-arsaturi...la stomac...azi noapte...
-si ce vrei?
-sa iau ceva...

Am oprit langa o farmacie, a coborat din masina si a gasit-o inchisa, mai apoi a vrut sa incerce a gasi o solutie pentru arsaturile lui intr-un abc...
Nu am fost de fata dar un alt coleg a fost si a iesit din abc parca fugind, parca nevenindu-i sa creada ca...
-am niste arsaturi, imi puteti da ceva prafuri...?
-...de care?...-nedumerire...-avem praf de copt...
-nu...un praf pentru arsaturi, am avut azi noapte niste arsaturi pe piept, in stomac...
-...!?...praf de bicarbonat este bun?


Si inca ceva, poate ca nu stiati dar apa Salcinata este cea mai buna pentru muraturi fiindca nu mai este nevoie de hrean...
...si ca acesta este seful meu de echipa ce tine neaparat sa stea pe locul din fata, in dreapta mea...
...si ca nu am ce sa-i reprosez lui, el este nevinovat pentru ceea ce traiesc si simt eu- vinovat pentru respirarea mea sunt doar eu si imi merit soarta de a traii alaturi de un om care are arsaturi si isi pune muraturile la murat cu apa salcinata.

Tabu pentru noi

Pe televizor vad stiri despre o elena udrea ce apare intr-o revista metamorfozata in foste femei cu puteri trecute, acele simple fotografii imi pun gandurile sa porneasca spre intrebari simple.
Ce se intampla de fapt, de unde si pana unde aceasta legatura intre aceste femei si minunata elena udrea?
Ce pot oare a spune trecutele femei puternice despre o elena romanca ce apare pe ecranul televizorului cu o fata aranjata in functie de interesele de imagine ale puterii din care ea face parte?- o data fara strop de bijuterii scump aranjate pe langa fata ei, o alta data in care participa la evenimente simandicoase si in care isi poarta cu mandrie bijuteriile si gentile ce au o valoare mult mai mare decat continutul lor?
Chiar nu stiu ce ar putea spune o fosta actrita, un cancelar sau o fosta prim ministru, stiu doar ca ele au lasat ceva in urma lor si ca acea lasare a avut o anume insemnatate in sensul bun al faptelor lor si cu parere de rau trebuie sa-mi recunosc vina de a traii si privii in aceasta tara o elena ce se vrea a fi in viitor un fost trecut ce a lasat ceva in urma lui.
si vina mea?...biata vina!...o iau si o preumblu prin politicul acestei tari si incerc sa-i gasesc motivul de care se rusineaza in fata mea...fiindca am si eu o fata...nu seamana cu a lui Che, cu a lui Ghandi, a lui Titulescu sau a unui coleg de munca pentru care am o anume admiratie pentru linistea si multumirea cu care isi traieste viata..., si prin preumblarea ei, imi dau seama ca poate nu ma simte si ca nu sunt alaturi de ea...

Regine si flori

Acestea sunt Reginele rosii, intr-un foc pier pentru a nu duce pe mai departe mana ce salasuieste in ele, o mana pe care am oprit-o printr-o stropire dar de care sunt constient ca a ramas undeva, acolo, si ca in viitorul an ea va renaste trecand peste frigul iernii.

Si stiu ca doar un alt pamant in care Regina nu a mai trait va aduce liniste in stratul de rosii.




Oare de ce aceasta gradina se suprapune peste viata mea?
oare de ce proba mea de lucru in sudura pe care am dat-o ieri nu a fost buna pentru un inginer ce imi repeta in nestire ca nu este multumit?
oare de ce un patron caruia i-am spus ca vreau sa plec fiindca mi-a adus un om de neinteles ca sef de echipa, mi-a marit salariu?
si ar mai fi multe intrebari carora nu le gasesc acum raspunsul.
Acestea ma zdrobesc acum dar daca as continua, oare unde as putea sa ma opresc?
Am fost la cimitir astazi, ieri au fost prea multi oameni si nu am putut ajunge...
Flori pentru bunica sotiei mele, flori pentru tatal meu...

Resita ....si gradina de acasa...acasa!

Ar fi multe de scris, dar multe cuvinte nu isi au rostul aici
-Dane, sa iti iei centura de siguranta si sa mergi impreuna cu...ca sa vezi despre ce este vorba si despre ce aveti de facut...mergeti sus la hota
impreuna am pornit si intr-un sfarsit de mers m-am oprit si l-am privit cum pasea pe o grinda de aproximativ cinci centimetri latime la o inaltime de vreo 25 de metri de toate fierotaniile si de oamenii ce munceau dedesupt. In adevar, mergea tinandu-se cu o mana de o anume teava dar cei zece metri pe care i-a pasit mie mi-au parut o vesnicie in care de fapt am vazut un om pasind normal, ca pe un fel de pamant. S-a asezat peste alte grinzi si a privit- am pornit si eu si-n timpul pasilor mei intreaga mea imagintie s-a pornit la drum, despre ce si cum se poate intampla... M-am asezat langa el si-n acea aplecare, casca de protectie a pornit in jos- din instinct ne-am aplecat amandoi dupa ea... am prins-o eu, mi-am asezat-o pe cap, am respirat o clipa si am gandit cu voce tare- eu nu am ca cauta aici!
Colegul de munca m-a privit si mi-a dat dreptate- Dane daca nu poti lucra la inaltime nu este nici o problema, cel mai important este sa ajungem sanatosi acasa.
Ceva tremura in mine, ii ascultam cuvintele, il priveam si ma minunam de linistea lui si intr-un anume fel il admiram pentru felul lui de a fi- nu pentru nebunia lui de a muncii in acel semiintuneric in care praful era rege ci pentru intelepciunea si linistea de care dadea dovada.
Mi-a dat o gura de cafea pentru incurajare si dupa inca o clipa am pornit pe drumul de intoarcere. Ajuns la sol mi-am cautat maistrul si i-am spus ca nu am puterea de a muncii acolo sus. Oarecum surprins si un pic suparat a spus ca trebuie sa caute alt sudor.
Si astfel am ajuns sa fac o lucrare la sol alaturi de alti doi oameni cu care am trait timp de zece zile, cate 12 ore de munca pe zi, o parte de Romanie.
Si a fost bine si acum ajuns acasa in fata monitorului ma intreb
oare m-am descurcat inca o data?
oare simt viata intr-un anume fel si ea ma ajuta?
sau rugaciunile sotiei mele sunt deasupra tuturor?


Si inca ceva...

...gradina...

...o parte din ea se schimba ...

...o alta aroma se inalta...

...si-n inaltarea ei tomnatica eu totusi o simt altfel...

...fiindca ...

...viata este frumoasa!- sarut mana Resita, sarut mana Romania in care Noi traim o gradina de legume!