Cum deschid poarta, o alee cu dale ma intampina, pe dreapta se vede un trandafir. E putin aplecat si sta sprijinit si legat de o rama de metal.
O rama de metal este infipta in pamant, in trei locuri este infipta pentru o mai buna siguranta si-n clipa in care fac primul pas ating cu mana stanga trandafirul. Nu-i simt culoarea, simt spini ce-l inconjoara si metalul rece.
Fac al doilea pas, mana se pierde de metal si-mi cade pe langa corp, piciorul stang simte dale si la margine de ele, ochii coborati vad o lalea alba. As vrea sa-mi cobor trupul, mana sa-mi ajunga, sa o ating putin si sa vad daca in acel putin poate sa-mi spuna cum a ajuns acolo si cum se simte acum. Nu fac asta fiindca privirea imi este atrasa de vecina ei, nici nu stiu cum sa-i spun- lalea sau fosta lalea- frunze, o tulpina verde si petale rosii imprastiate peste pamant. Nu simt emotii, simt doar contrastul puternic intre rosul petalelor si negrul pamantului. Mai respir o clipa si mai fac un pas, imi ridic privirea spre ce ma inconjoara si o briza de culoare, zumzet si miros imi loveste fata- vad si simt multimi de flori, unele indreptandu-se spre moarte, altele abia nascute, altele- pe care le simt cel mai bine, in plina floare.
Si tac si respir.
Pasesc mai departe, vad trepte, ziduri, o casa. E verde, sau portocalie? Se aud dincolo de geamuri strigate de copii si parinti- casa plina de trairi si simturi.
Imi continui pasirea mai departe pe aleea ce trece pe langa casa, mana se plimba pe zidul ei, zgrunturi simte si-n clipa in care nu-i mai simte, ma opresc.
O livada tanara de pomi mi se arata ochilor, ii admir ca pe un tablou incarcat de verde de frunza si alb de flori. Apoi pasesc in el.
Ma simt putin obosit, ma asez si inconjurat de iarba si pomi ma gandesc la ziua de maine.
P. S. Ma bucur pentru voi ce traiti aceasta plimbare, eu doar mi-o imaginez.Mult bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu